Georgescu a candidat independent la alegerile prezidențiale din România din 2024. În analiza mediului politic și jurnalistic, pozițiile sale au fost încadrate ca fiind populiste de dreapta, ultranaționaliste și de extremă dreapta, fiind marcate de opinii eurosceptice, anti-NATO, pro-ruse și conspiraționiste. De asemenea, acesta a susținut discursuri cu nuanțe anticapitaliste și a generat polemici publice prin declarații apreciative la adresa unor figuri istorice legionare și fasciste din România. Înregistrat inițial în sondaje cu aproximativ 5% din opțiuni, Georgescu s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, obținând 23% din voturi în urma unei campanii desfășurate în principal pe TikTok.
În urma alegerilor, serviciile de securitate și autoritățile au susținut că echipa sa de campanie a utilizat peste 1 milion de euro în fonduri nedeclarate și că infrastructura a beneficiat de atacuri cibernetice atribuite unui actor statal străin. Conform documentelor declasificate, peste 25.000 de conturi au participat la o campanie coordonată de influențare, bazată pe influenceri și hashtaguri promovate. Pe baza acestor acuzații de manipulare a procesului electoral, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur de scrutin la 6 decembrie 2024.
La 26 februarie 2025, Georgescu a fost reținut de poliție și acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv incitare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fiindu-i impusă o interdicție de 60 de zile privind aparițiile în mass-media și pe rețelele sociale. Ulterior, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025, dar Biroul Electoral Central i-a interzis să candideze pe 9 martie 2025, dată la care se afla în fruntea sondajelor. În cele din urmă, Nicușor Dan a fost ales președintele României.
Familia și viața personală
Călin Georgescu s-a născut la 26 martie 1962, în cartierul Cotroceni din București, fiind fiul lui Scarlat Georgescu (inginer agronom, autor al unui manual de Cadastru funciar pentru liceele agricole din RSR pentru clasele a II-a, a III-a și a IV-a) și al Anetei Georgescu (născută Popescu, funcționară la Institutul de Geodezie și, în anii 1960, secretară a ministrului Agriculturii). Conform propriilor declarații, tatăl său era și un fost ofițer de cavalerie al Armatei Române.
Potrivit propriilor declarații, Georgescu este de religie creștină ortodoxă, însă orientarea și discursul său religios au fost calificate de o serie de jurnaliști, profesori universitari și teologi ca având puternice influențe New Age și ezoterice. Ștefan Baghiu consideră că Georgescu promovează „un amestec neo-legionar de misticism creștin și filozofie New Age”. În plus, cercetătorii Sergiu Bortoș și Constantin C. Lupașcu definesc abordarea acestuia drept o formă de „populism sacru”, susținând că el îmbină motivele creștine cu imaginarul ezoteric pe platformele digitale pentru a-și construi o imagine cvasi-mesianică. Nucu Morar a sugerat că Georgescu trebuie excomunicat.
Georgescu este creștin ortodox. El a participat, de exemplu, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, care i-a împărtășit pe el și pe soția sa. Gigi Becali are îndoieli serioase cu privire la ortodoxia lui Georgescu.
În tinerețe, Georgescu a practicat judo de performanță, dobândind centura neagră și câștigând, în 1979, titlul de vicecampion național și balcanic la juniori. De asemenea, a fost alergător de performanță pe distanța de 10.000 de metri și a practicat karate Shotokan, obținând centura neagră în 1995, sport pe care declară că îl practică și în prezent. A participat la concursul de maraton „Ștafeta Carpaților 2006”. Într-un interviu din anul 2021 declara că menține un stil de viață sportiv, practicând alergarea, schiul, săriturile în apă (cliff diving) și înotul în apă rece.
Anumite surse și documente susțin că ar fi participat în 1993 la primul eveniment important al Marii Loje Naționale din România, deși Georgescu a negat apartenența la masonerie.
A locuit în Austria între anii 2013 și 2021. Activitatea sa în cadrul comunității românești de acolo a fost însă pusă sub semnul întrebării de un preot ortodox local, care a susținut că Georgescu nu s-a implicat în viața comunității de credincioși.
Discursul și figura publică ale lui Georgescu au atras critici severe din partea unor intelectuali și comentatori politici. Psihologul Aurora Liiceanu a criticat stilul și discursul acestuia, susținând că speculează superficialitatea publicului și calificându-l drept o formă de impostură. De asemenea, gazetarul Cristian Tudor Popescu a susținut că pozițiile publice ale lui Georgescu sunt contrare intereselor naționale.
În martie 2025, omul de afaceri Cristian Sima a lansat o serie de afirmații neconfirmate independent privitoare la stagiul militar efectuat alături de Georgescu, susținând că acesta ar fi ucis un câine în timpul unui exercițiu și că ar fi fost protejat de consecințe.
Studii
A absolvit Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București în anul 1986 și a obținut în 1999 titlul de doctor în pedologie din partea aceleiași instituții, care fusese redenumită în 1995 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. După absolvirea facultății în 1986, a urmat stagii de pregătire în Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. În legătură cu deplasările în străinătate din acea perioadă, fostul șef SIE Silviu Predoiu a menționat că nu era obligatoriu ca o persoană să fie membru de partid sau informator pentru a putea pleca din țară, fiind necesare doar un aviz de securitate și un raport depus la întoarcere.
După prăbușirea comunismului în Europa de Est, în perioada 1993–1994, a fost bursier al Guvernului Marii Britanii, absolvind cursul „Politici de mediu, strategii de dezvoltare și management pentru Parcuri Naționale” (Environmental Training Program).
În anul 2007 a absolvit programul postuniversitar „Securitate și apărare națională – geopolitică și geostrategie” al Colegiului Național de Apărare „Carol I”.
Cariera profesională
După absolvirea facultății în 1986, Georgescu a fost angajat ca inginer la IEELIF Făgăraș (județul Brașov), iar din 1990, după victoria Revoluției din decembrie 1989, la Departamentul de Eroziune a Solului din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare (INCDIF – ISPIF București).
Pe data de 11 iulie 1991, la inițiativa Frontului Salvării Naționale (FSN), condus de Ion Iliescu și Petre Roman, la București s-a realizat „Carta pentru Reformă și Democrație”, documentul fiind semnat, în afară de FSN, și de Mișcarea Ecologistă din România (MER), Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) și Partidul Național Liberal – Aripa Tânără (PNL). La întocmirea documentului, din partea MER au participat: Toma George Maiorescu (președintele MER), Marcian Bleahu, Dolphi Drimer (maestru internațional de șah), Alexandru Roșu(d) și Georgescu. Tot în 1991 a fost numit șef al Biroului Senatorial pentru Mediu al Parlamentului României, iar în anul următor a devenit consilier al ministrului Mediului, Marcian Bleahu, în guvernul Theodor Stolojan. Tot în 1992 a fost ales președinte al Asociației „Tineretul Ecologist din România”, funcție pe care a deținut-o până în 1996. Asociația a primit fonduri guvernamentale pentru derularea unui plan de protecție a ecosistemelor din Marea Neagră. De asemenea, ONG-ul a avut parteneriate cu Fundația pentru o Societate Deschisă al lui George Soros. În perioada 1997–1998 a îndeplinit funcția de secretar general în Ministerul Mediului, în mandatul lui Sorin Frunzăverde din guvernul Victor Ciorbea. Conform investigațiilor jurnalistice, numirea sa a fost însoțită de controverse privind media de la concursul de ocupare a postului, iar pe durata mandatului, membri ai ONG-ului condus concomitent de acesta au participat la conferințe internaționale ca reprezentanți ai ministerului.
Ca specialist în politici de mediu, a coordonat, în calitate de manager de proiect, peste 40 de proiecte pentru diferite autorități locale din România, derulate între 1996 și 2008, în cadrul programului „Agenda Locală 21”, un plan de susținere a dezvoltării durabile sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Între 2000 și 2011 a fost director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, creat în 1997 sub egida Academiei Române ca agenție a PNUD. Din 2001 centrul s-a transformat într-o fundație independentă, extinzându-și activitatea. Începând din 2009, Centrul elaborează și implementează proiecte finanțate de Uniunea Europeană și Guvernul României. În anul 2003, reprezentanți ai programului GRASP au formulat critici cu privire la cererile de finanțare ale organizației sale, iar presa a reliefat conexiunile sale politice din administrația centrală de la acel moment.
In calitate de coordonator din partea Guvernului României, Georgescu a condus dezvoltarea a două versiuni consecutive ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă (1999 și 2008), în conformitate cu liniile directoare ale Strategiei Europene pentru Dezvoltare Durabilă. Primul document strategic, elaborat în 1999, viza gestionarea rațională a resurselor naturale și conservarea ecosistemelor, iar cel de-al doilea, elaborat în 2008, adoptat după aderarea României la Uniunea Europeană în anul anterior, urmărea alinierea la modelele europene de dezvoltare bazate pe inovare și îmbunătățirea calității vieții.
Din poziția de director al Direcției de Organizații Economice Internaționale din Ministerul Afacerilor Externe, Georgescu a coordonat, între 2004 și 2005, activitatea biroului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică din România.
Între 2006 și 2012, Georgescu a îndeplinit funcția de director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare, coordonând proiectul „Reprofesionalizarea României” și elaborând un raport privind soluțiile de dezvoltare durabilă ale țării.
În perioada 2010–2012 a fost raportor special al ONU privind efectele adverse ale traficului și depozitării ilicite de produse și deșeuri toxice asupra drepturilor omului (UN Special Rapporteur on the adverse effects of the illicit movement and dumping of toxic and dangerous products and waste on the enjoyment of human rights) al Biroului Națiunilor Unite al Înaltului Comisar pentru drepturile omului (UN Office of the High Commissioner for Human Rights – OHCHR). Funcția a fost obținută în urma unei propuneri a Ministerului de Externe, aflat în acel moment sub conducerea lui Teodor Baconschi din cadrul guvernului Emil Boc (2), fiind ales împreună cu alți șapte raportori dintr-un total de 290 de candidați din toate zonele geografice.
Între 2013-2015 a fost președinte al Centrului European de Sprijin din Winterthur (Elveția) al Clubului de la Roma (European Support Centre for the Club of Rome).
A fost director executiv al fundației private Institutul Indicelui Global al Sustenabilității al Națiunilor Unite (United Nations Global Sustainable Index Institute) din Geneva și Vaduz (2015–2016).
Din 2021 este cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul universitar Pitești, unde deține (în 2024) funcția de lector.
Averea și interesele
Georgescu a declarat în declarația de avere depusă la intrarea în cursa prezidențială un teren intravilan de 3.900 m² în județul Brașov, un autoturism Toyota Yaris produs în 2022 și 264.000 de euro în depozite bancare. De asemenea, a declarat venituri de 72.000 de lei în anul anterior, reprezentând salariul de cadru didactic universitar.
Cu toate acestea, o investigație realizată de Rise Project a reliefat că în ultimii ani acesta a efectuat mai multe tranzacții imobiliare în Austria, în localitatea Corbeanca (județul Ilfov) și în cartierul Titan din București. Conform sursei citate, o parte dintre aceste tranzacții, cu valori de sute de mii sau un milion de euro, au avut legătură cu persoane din rețeaua afacerilor legate de Radu Mazăre, Sorin Strutinsky și Nicușor Constantinescu, grup de interese care ar fi încercat susținerea sa pentru o funcție ministerială în 2009. Aceeași investigație menționează că, în octombrie 2024, familia Georgescu a achiziționat o vilă în Mogoșoaia evaluată la 560.000 de euro, sumă ce depășea disponibilitățile bănești declarate în conturi.
Ulterior, anchete de presă au semnalat discrepanțe între veniturile declarate de familie — estimate în publicațiile media la aproximativ 2.100 de lei lunar în 2024, respectiv 1.525 de lei lunar în 2025 — și cheltuielile curente ale acestora, indicând utilizarea de servicii de protecție privată, șofer personal și servicii de pază ale căror costuri zilnice au fost evaluate de jurnaliști la câteva sute de euro. Soția sa a declarat că veniturile substanțiale și bonusurile obținute de ei în urmă cu mai bine de un deceniu le-au permis constituirea unor economii semnificative.
Activitatea politică în perioada 2010–2023
În aparatul administrativ
Georgescu a făcut parte în mai multe rânduri din aparatul administrativ central, fie la Ministerul Mediului, fie la Ministerul Afacerilor Externe, numele său fiind vehiculat pentru ocuparea funcției de prim-ministru al Guvernului României în anii 2010, 2011, 2012 și 2016.
În 2020, Georgescu a fost propus prim-ministru de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), un partid care tocmai intrase în Parlamentul României în urma alegerilor legislative din decembrie 2020. În timpul crizei politice românești din 2021, care s-a soldat cu demiterea din funcție a Cabinetului Cîțu, același partid l-a propus din nou.
Declarațiile privind personaje istorice și relația cu AUR
Conform unei declarații din 2020, Georgescu a afirmat că Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu sunt eroi prin care „a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională și nu prin lachei de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”. Ulterior, în ianuarie 2022, a revenit asupra afirmațiilor sale referitoare la Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, menționând că aceștia au făcut „și fapte bune”, iar referitor la asasinarea lui Nicolae Iorga și a lui Armand Călinescu la ordinul legionarilor a susținut că „când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți”. Aceste luări de poziție au generat reacții din partea Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România, a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România și a reprezentanților comunităților evreiești, care le-au caracterizat drept „un act iresponsabil și periculos”. Ca urmare a acestor declarații, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pe numele lui Georgescu sub acuzația de promovare a cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
În acest context, copreședintele AUR, George Simion, s-a distanțat public de afirmații, menționând că acestea ar dăuna viitorului politic al partidului. Ulterior, Georgescu a sistat discuțiile privind eventuala sa desemnare pentru funcția de prim-ministru din partea acestei formațiuni, încheind colaborarea cu AUR. Potrivit unor declarații ulterioare ale unor reprezentanți AUR, Georgescu intenționa să candideze independent la alegerile prezidențiale (demers anunțat încă din 2021) și a preferat să nu mai fie asociat cu formațiuni politice. În noiembrie 2024, Georgescu a declarat public că a refuzat colaborarea cu AUR susținând că George Simion nu îi reprezintă pe susținătorii săi și acuzându-l pe acesta de legături cu PSD.
Alte proiecte
La 1 octombrie 2021, Georgescu a anunțat lansarea mișcării „Pământul Strămoșesc”, asociată proiectului de țară „Hrană, Apă, Energie”, declarând că scopul acesteia este sprijinirea micilor producători și meșteșugari și dezvoltarea de activități economice și culturale la nivel local.
În perioada martie–august 2023, a deținut funcția de președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, din care a demisionat ulterior, părăsind formațiunea.
Candidatura din 2024 la președinția României
Georgescu și-a anunțat public intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2024 în noiembrie 2021, într-o intervenție televizată. În acea perioadă a afirmat că pregătește „un șah-mat la sistem” și a criticat serviciile de informații, susținând că „țara nu ajungea în această situație dacă serviciile își făceau treaba în ultimii 30 de ani”. Istoricul Oliver Jens Schmitt, care studia mișcarea neolegionară, nota în ianuarie 2022 că Georgescu avea o prezență notabilă în mediul provincial. Primele grupuri de Telegram destinate susținătorilor au fost create în septembrie 2022. În primăvara anului 2023 l-a contactat pe Silviu Predoiu, propunându-i să candideze din partea partidului înființat de acesta; după ce Predoiu i-a propus să se înscrie în partid și să intre într-o competiție internă pentru candidatură, discuțiile nu au mai continuat. În octombrie 2023 a primit sprijinul Partidului Români pentru România, condus de Nicolae Roman, pentru o candidatură independentă.
În octombrie 2024 s-a înregistrat oficial ca independent în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Campania
Profilul public
Analistul Gabriel Elefteriu a susținut că profilul public al candidatului a fost bine adaptat la contextul electoral, invocând parcursul său profesional (studii de agronomie, doctorat în știința solului, activitate didactică, funcții administrative în guvern și colaborări cu organizații internaționale și ONG-uri axate pe dezvoltare durabilă), alături de stilul de comunicare. Conform acestuia, Georgescu a proiectat imaginea unui lider naționalist cu experiență, promovând mesaje clare și un stil de vorbire echilibrat.
Desfășurarea campaniei
Campania sa a pornit în contextul în care era considerat o figură marginală în politica internă. Aceasta s-a desfășurat în principal în mediul online, vizibilitatea sa în sondaje crescând în ultima lună prin promovarea pe platforma TikTok. În ultimele săptămâni dinaintea primului tur, contul său a înregistrat o creștere de 30.000 de urmăritori, iar videoclipul de lansare a depășit 800.000 de vizualizări. Această evoluție a fost susținută de o campanie în cadrul căreia numeroase conturi au folosit hashtag-uri asociate candidaturii sale. Strategia a inclus comentarii și postări distributive, inclusiv pe materiale fără legătură directă, generând viralizarea mesajelor. Numărul mare de comentarii lăsate pe postările celorlalți competitori a determinat algoritmul să sugereze numele său și la conținutul contracandidaților.
Deși indicatorii săi generali de pe TikTok au fost inferiori celor ai principalilor trei adversari (George Simion, Marcel Ciolacu, Elena Lasconi), analiștii au arătat că Georgescu ar fi beneficiat de sprijinul unor rețele automatizate sau de tip „ferme de troli(en)[traduceți]”, ipoteză avansată de altfel și în cazul altor candidați.
Pe durata campaniei, Georgescu a fost perceput în general ca un candidat fără șanse la primele locuri. Cu toate acestea, el s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin. Pe 13 noiembrie, Anamaria Gavrilă, lidera Partidului POT, și-a anunțat sprijinul pentru Georgescu, decizie luată în urma unui sondaj intern, mobilizarea acestui partid fiind remarcată și de alți competitori.
Georgescu a fost inclus în majoritatea sondajelor de opinie, înregistrând inițial intenții de vot între 2,7% și 4,6% în perioada 24 octombrie – 6 noiembrie 2024, ajungând la 10,6% (locul 4) într-un cercetat realizat în 20–21 noiembrie 2024. O mare parte din traficul și vizualizările sale online s-au concentrat în ultimele două luni de dinaintea alegerilor. Conform unui raport Expert Forum publicat pe 23 noiembrie, după creșterea sa în sondaje, conturi asociate formațiunilor AUR, PSD și PNL au derulat o campanie de contracarare, încercând să-i reducă popularitatea prin etichetarea sa drept globalist. De asemenea, s-a raportat că, începând cu 23 noiembrie, aproximativ 20.000 de conturi de TikTok au distribuit peste 2,1 milioane de comentarii pentru promovarea intensivă a candidaturii sale, amplificând vizibilitatea contului său prin intermediul algoritmilor.
Candidatul a beneficiat de promovare online și din partea unor clerici ortodocși, iar unii călugări și-au exprimat public susținerea. Materiale electorale au fost distribuite și în spațiul monahal.
La 21 noiembrie 2024, Biroul Electoral Central l-a obligat pe Georgescu să elimine din mediul online toate materialele de promovare electorală neconforme. Georgescu a calificat decizia drept „o încercare de intimidare”, susținând că și alți candidați ar fi publicat materiale fără codul de mandatar financiar.
La raportarea financiară oficială, Georgescu a declarat 0 euro venituri și 0 euro cheltuieli folosite în campania electorală. În schimb, unele estimări din presa independentă și mediul de afaceri au evaluat costurile reale ale campaniei sale la valori considerabil mai mari, de până la 50 de milioane de euro.
Mesajele și retorica
În opinia politologului Marian Zulean, Georgescu folosește în discursul politic tehnici specifice realismului magic, apelând la un cadru în care ideile spirituale sau ezoterice sunt prezentate ca fapte concrete (M. Zulean, 2024). Acest stil se înscrie în dinamica erei post-adevăr, în care percepția publică este puternic influențată de emoții și credințe. Zulean compară această abordare cu retorica utilizată de Vladimir Putin (influențată de neo-eurasianism) sau de Recep Tayyip Erdoğan (asociată cu neo-otomanismul(en)[traduceți]).
Aceste mesaje au combinat simboluri provenite din misticismul legionar, național-comunism și concepte postmoderne sau teorii ale conspirației. În viziunea lui Zulean, structura și difuzarea acestui tip de mesaj prezintă caracteristicile unei operațiuni de tip Psy-Ops(en)[traduceți], specifice războiului hibrid.
Discursul său conține, de asemenea, teme clasice ale curentului suveranist și populist:
critica instituțiilor Uniunii Europene;
promovarea ideii de pace în Ucraina(en)[traduceți];
susținerea naționalismului economic (până la concepte de autarhie);
îmbinarea patriotismului cu retorica antiglobalistă.
Un alt palier al discursului folosește noțiuni apolitice, precum dragostea creștină și apelul la trezirea „conștiinței”.
Comentatorii au remarcat similitudini între retorica sa și discursul mesianic ori mistico-ortodox asociat în perioada interbelică Mișcării Legionare, incluzând concepte de tip sânge și pământ(en)[traduceți] (germană Blut und Boden). Această abordare a fost combinată cu afirmații despre presupusele pericole ale tehnologiei 5G sau despre biorezonanță. Analiștii consideră că sinteza dintre profilul profesional, utilizarea unor teorii populare în mediile conspiraționiste internaționale (precum adepții QAnon(en)[traduceți]) și mesajul mesianic a creat un discurs cu puternic impact emoțional.
Cuvintele-cheie ale discursului său au fost: poporul român, demnitatea, pacea, familia și Dumnezeu. Elena Trifan a analizat elementele de retorică radicală din cadrul manifestărilor sale publice.
Sincronizarea cu contextul socio-politic
Tema centrală a păcii s-a adresat segmentelor din populație îngrijorate de extinderea conflictului din Ucraina. Mesajul a fost difuzat într-un moment de incertitudine privind evoluția războiului regional.
De asemenea, poziționarea sa de tip „România pe primul loc”(en)[traduceți], similară oratoriilor utilizate în Ungaria de Viktor Orban, a rezonat cu un electorat atras de ideea promovării stricte a interesului național, abținerii de la escaladări militare și menținerii unor relații pragmatice cu marii actori globali, model invocat și în discursul lui Donald Trump.
Rezultate
La 24 noiembrie 2024, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Georgescu s-a clasat pe primul loc, obținând 22,94% din voturi, conform datelor finale ale Biroului Electoral Central. În zilele următoare, numărul urmăritorilor săi pe rețelele sociale a crescut semnificativ, iar indicele Bursei de Valori București a înregistrat o scădere temporară la deschiderea ședinței de tranzacționare. La 28 noiembrie, Curtea Constituțională a României a dispus renumărarea voturilor valabil exprimate, în urma unei contestații formulate de Cristian Terheș.
Printre factorii care au contribuit la evoluția sa electorală s-a numărat și preluarea unei părți din susținătorii rețelei Dianei Șoșoacă, după invalidarea candidaturii acesteia de către Curtea Constituțională.
Conform sociologului Norbert Petrovici, analiza repartiției voturilor arată că Georgescu a înregistrat scoruri ridicate în localități industriale aflate în expansiune, situate în special în afara marilor aglomerări urbane sau la periferia acestora, în zone cu un număr ridicat de navetiști și cu o rată mai scăzută a migrației externe. Baza sa electorală a fost formată predominant din populație activă, cu nivel de educație mediu. Datele INSCOP indică, de asemenea, o pondere mai mare a votanților cu vârsta sub 44 de ani.
În opinia analistului Gabriel Elefteriu, succesul lui Georgescu a reflectat o tendință mai largă de respingere a clasei politice tradiționale, manifestată pe fondul accesului facil la tehnologie și al nemulțumirilor sociale. Elefteriu a susținut că mesajul său s-a conectat cu prioritățile fundamentale ale alegătorilor, într-un context caracterizat prin scăderea încrederii în canalele media clasice. Totodată, el a apreciat că acest rezultat ar putea semnala o orientare a discursului politic spre teme existentialiste, identitare și spirituale, adresate la nivel emoțional.
Istoricul Thierry Wolton(en)[traduceți] a punctat că, dincolo de strategiile de manipulare online, votul pentru Georgescu s-a sprijinit pe o stare reală de nemulțumire populară față de clasa politică.
Sociologul Andrei Roman, directorul AtlasIntel, a explicat ascensiunea prin mobilizarea unui electorat absenteist, incapacitatea partidelor mari de a-și mobiliza baza tradițională și apariția unui val de opțiune de ultim moment. O analiză Politico a arătat că probleme precum emigrația, stagnarea economică, proporția ridicată a tinerilor NEET, scăderea nivelului de trai și corupția au alimentat neîncrederea în sistemul politic.
Campania pentru turul al doilea
După calificarea sa în turul al doilea și intensificarea dezbaterilor publice privind declarațiile sale anterioare, în mai multe orașe au avut loc proteste de stradă. Georgescu a afirmat că tinerii participanți erau manipulați. Pe fondul unor lozinci radicale apărute la manifestații, el a început să fie însoțit în public de personal de securitate privată. În această etapă, candidatul și-a nuanțat discursul extern, precizând că nu susține retragerea României din UE sau NATO, dar menținându-și opțiunea privind evaluarea scutului de la Deveselu. Pentru a respinge acuzațiile de antisemitism derivate din elogiile aduse anterior unor lideri legionari și mareșalului Antonescu, el a avut o convorbire telefonică cu ministrul israelian pentru Diaspora Amichai Chikli(d), promițând mutarea ambasadei la Ierusalim și o politică de toleranță zero față de antisemitism. Demersul a fost primit cu reținere de reprezentanții comunității evreiești.
Pe parcursul acestei perioade, persoane din mediul online sau susținători au adresat amenințări unor jurnaliști, persoane publice și magistrați. De asemenea, după ce liderul comunității rome Dorin Cioabă a îndemnat la vot împotriva sa, un ONG reprezentativ a fost ținta unor mesaje de amenințare, caz cercetat de organele de poliție. Ulterior, Georgescu s-a declarat onorat de voturile primite din partea etniei romi în primul tur.
În turul al doilea, el a primit susținerea partidelor AUR, SOS România și POT.
Sondajele de opinie realizate înainte de turul doi indicau estimări divergente: patru cercetări îl plasau pe primul loc (cu procente între 47% și 63%), în timp ce alte două sondaje anticipau un rezultat strâns în favoarea contracandidatei sale Elena Lasconi. Un studiu CURS estima structura potențialului său electorat din turul al doilea astfel: 35,2% votanți AUR, 15,4% PSD, 13,2% SOS, 12,6% POT, 8% PNL, 3% UDMR, 2,3% USR, 1% SENS și 9,3% din partea altor formațiuni.
Neregulile campaniei electorale
În urma solicitărilor repetate ale contracandidatului Elena Lasconi, președintele Klaus Iohannis a aprobat pe 4 decembrie 2024 declasificarea documentelor discutate în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale și reluarea integrală a procesului electoral. În motivarea deciziei, Curtea a invocat factori precum utilizarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social media, lipsa de transparență privind tehnologiile digitale, posibile ingerințe ale unor entități statale sau non-statale, precum și diverse încălcări ale legislației electorale, menționând că acestea au afectat caracterul echitabil al campaniei.
Printre principalele aspecte semnalate de serviciile de informații și autorități în legătură cu desfășurarea campaniei candidatului Călin Georgescu se numără:
Conform rapoartelor desecretizate, materialele de propagandă distribuite în mediul online nu au purtat codul unic de identificare al mandatarului financiar, cerință prevăzută de legislația electorală. Deși BEC a dispus înlăturarea acestora pe 20 noiembrie 2024, iar TikTok a raportat Autorității Electorale Permanente restricționarea accesului din România pe 22 noiembrie, evaluările ulterioare au indicat că o parte din conținut a rămas accesibil utilizatorilor și în afara perioadei legale de campanie.
Raportul SRI a menționat identificarea unor conturi care utilizau fără drept siglele unor instituții publice, precum SRI și Brigada Antiteroristă, distribuind mesaje de susținere pentru Călin Georgescu și creând impresia falsă a unei susțineri instituționale.
Documentele furnizate de autorități au indicat că utilizatorul Bogdan Peșchir (cunoscut sub pseudonimul bogpr pe TikTok) a efectuat tranzacții de aproximativ 381.000 de dolari către conturi din rețea care îl promovau pe candidat. În conformitate cu cadrul legal, competitorii electorali au obligația de a utiliza exclusiv conturi bancare dedicate și derulate prin mandatar financiar, orice altă formă de finanțare fiind neconformă. Într-o declarație publică, Călin Georgescu a respins aceste asocieri, precizând că nu îl cunoaște pe Peșchir și că nu a avut un buget oficial de campanie.
În rapoartele de analiză s-a subliniat că numeroase postări ale rețelelor de voluntari au fost încadrate în categoria „divertisment”, eludând astfel filtrele TikTok destinate conținutului politic și fiind distribuite unui public extins fără marcajele corespunzătoare.
Potrivit acelorași documente, coordonarea canalelor de Telegram destinate voluntarilor includea instrucțiuni tehnice pentru evitarea algoritmilor de moderare ai platformei, cum ar fi reînregistrarea imaginilor pentru a fi detectate ca conținut original.
Raportul furnizat de SRI a făcut referire și la existența unei campanii plătite denumite echilibrusiverticalitate (asociată ulterior PNL-ului), al cărei conținut a fost ulterior acaparat prin comentarii masive direcționate spre susținerea lui Georgescu.
Evaluările MAI au menționat că printre susținătorii din spațiul cibernetic s-au numărat și conturi asociate unor grupuri radicale sau promotoare de narative eurosceptice și anti-NATO.
Suplimentar, anchetele de presă au semnalat distribuirea pe teren a unor materiale tipărite (pliante, bannere și reviste) neimprimate cu codul obligatoriu al mandatarului financiar.
Ca urmare a datelor furnizate în documentele CSAT, Parchetul General s-a autosesizat cu privire la posibile fapte de încălcare a legislației electorale, spălare de bani și infracțiuni informatice. În paralel, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis Parchetului documentația privind verificarea cheltuielilor de campanie.
Totodată, presa a relatat despre părăsirea țării de către anumite persoane din spațiul public vizate de anchete, în timp ce Călin Georgescu a declarat într-o emisiune televizată că apreciază susținerea venită din partea tuturor categoriilor sociale și grupurilor marginalizate.
Experții în tehnologie au explicat posibilitatea utilizării de sisteme automatizate (boți) pentru creșterea artificială a vizibilității conținutului pe TikTok, atragând atenția asupra vulnerabilităților de moderare ale platformei.
Conform unui sondaj de opinie realizat de IRES în perioada 17–20 decembrie 2024, 60% dintre respondenți au apreciat decizia CCR de anulare a alegerilor drept neadecvată. În scenariul ipotetic al turului doi, 63% dintre opțiuni s-au îndreptat spre Călin Georgescu, iar 37% spre Elena Lasconi (eșantion de 964 de persoane, marjă de eroare de ±3,2%).
După anularea alegerilor
După anularea alegerilor prezidențiale în România din 2024, Georgescu a încercat să obțină reluarea turului al doilea în instanță la Curtea de Apel București și la Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunile fiind însă respinse de instanțe. Georgescu a depus un recurs și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe care CEDO l-a respins pe 21 ianuarie 2025, declarând că nu are competență în privința alegerilor prezidențiale, având în vedere că cadrul Convenției protejează alegerile legislative. Întrucât s-a considerat că nu a existat un pericol iminent și ireparabil pentru drepturile omului ale domnului Georgescu, CEDO nu a acordat prioritate cauzei acestuia. Astfel, instanța europeană a arătat că nu se poate pronunța asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale din România.
Georgescu a fost susținut în stradă de partidele AUR și POT. Susținătorii lui Georgescu au organizat numeroase proteste în favoarea reluării turului al doilea, culminând cu cel din 12 ianuarie 2025 organizat de partidul AUR, apreciat în presă ca fiind cel mai mare protest de la manifestațiile anticorupție din 2017.
În februarie 2025, Georgescu a declarat că va interzice activitatea rețelei Soros din primul minut în care va prelua funcția de președinte.
Pe 6 martie 2025, Georgescu a pierdut definitiv procesul la CEDO. CEDO a motivat că garanțiile privind dreptul la alegeri libere privesc alegerea organului legislativ, nu a șefului statului. De asemenea, Curtea a arătat că nu au existat dovezi privind un proces inechitabil.
Georgescu și-a exprimat intenția de a candida la noile alegeri prezidențiale din 2025. Politologul Cristian Pîrvulescu a opinat că „atacurile dnei Șoșoacă la ordinea constituțională au fost mult mai puțin grave decât cele pe care în mod zilnic Georgescu le proferează”, oferind drept exemplu afirmațiile la adresa instituțiilor statului, precum Curtea Constituțională. Pe 16 decembrie 2024, Georgescu s-a adresat judecătorilor CCR susținând că riscă ani grei de închisoare pentru voturile anulate. Conform articolului 145 din Constituție, „judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului lor” (principiul independenței justiției, derivat din separația puterilor în stat). Potrivit fostului judecător CCR Tudorel Toader, judecătorii vor lua în considerare și dosarele penale în care este cercetat.
Candidatura sa a fost invalidată de Biroul Electoral Central pe 9 martie 2025 pe fondul neconcordanțelor din declarațiile de avere (cea din noiembrie 2024 comparativ cu cea din martie 2025), precum și al altor probleme procedurale menționate în surse de presă. La BEC fuseseră înregistrate peste 1.300 de contestații împotriva candidaturii sale. În motivarea ulterioară, BEC a argumentat că aspiranții la funcția prezidențială trebuie să facă dovadă respectării Constituției și apărării democrației, BEC având atribuția de a analiza aceste aspecte fundamentale înainte de validare. Biroul a considerat că Georgescu manifestă o atitudine contrară valorilor statului de drept și jurământului prezidențial. Invocând hotărârile anterioare ale Curții Constituționale privind anularea alegerilor și neadmiterea candidaturii Dianei Șoșoacă (nr. 2 din 5 octombrie 2024), BEC a susținut că Georgescu nu a respectat regulile procedurale și nici obligația de protejare a democrației, vicierea scrutinului anterior prin conduita sa făcând înregistrarea candidaturii inadmisibilă. Georgescu a contestat decizia la CCR, dar contestația a fost respinsă definitiv.
După respingerea candidaturii, George Simion și Becali s-au acuzat reciproc de presiuni interne în AUR legate de poziționarea și sprijinul acordat lui Georgescu între cele două scrutine. Pe 4 mai, după închiderea urnelor, Simion a declarat că îl va desemna pe Georgescu în funcția de prim-ministru în cazul în care va fi ales președinte. Simion s-a clasat pe primul loc în primul tur din 4 mai cu 41% din voturi, însă a fost învins în turul al doilea din 18 mai de Nicușor Dan, care a obținut 53,6% din opțiuni față de 46,4%. Pe 26 mai, Georgescu a anunțat că se retrage din politică. Pe 6 iunie, măsura controlului judiciar emisă pe numele său a fost prelungită cu 60 de zile.
La 27 iunie, procurorii Parchetului General au schimbat calitatea procesuală a lui Călin Georgescu din suspect în inculpat în dosarul privind promovarea ideologiei legionare.
Pe 2 iulie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a lui Georgescu, fiind acuzat de propagandă legionară și de promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război.
Serviciile de informații din România au arătat în rapoartele desecretizate că Georgescu a beneficiat de promovare pe rețelele de socializare din partea unui actor statal, tiparul fiind similar celor atribuite rețelelor din Rusia. Acestea au menționat existența unor încălcări ale legislației electorale, iar Curtea Constituțională a reținut că procesul electoral a fost distorsionat, anulând alegerile pe baza documentelor prezentate în CSAT. După primul tur de scrutin, Georgescu a fost susținut de partidele parlamentare AUR și POT.
Activitatea sa publică a atras atenția prin opinii descrise în presă drept prolegionare, proruse, prin vehicularea unor teorii pseudoștiințifice, prin reținerile exprimate privitoare la gravitatea pandemiei de COVID-19, prin discursul antisistem și prin pozițiile pro-Trump. Pentru promovarea cultului unor persoane acuzate de genocid, pe numele său fusese deschis un dosar penal și în anul 2022, clasat ulterior de procurori pe 2 iunie 2022. Moment la care George Simion și partidul AUR au anunțat delimitarea de acesta.
Propuneri economice și reacții
Programul economic
Programul economic al lui Călin Georgescu, intitualat „Hrană, apă, energie”, susține un model economic bazat pe distributism. Acesta include măsuri privind crearea de bănci populare, cooperative de producție și distribuție, sprijinirea întreprinderilor deținute de lucrători și finalizarea cadastrului. În cadrul programului, Georgescu afirmă că „lucrătorii sunt stăpâni pe pământ, pe utilaje și pe propriile aptitudini” și susține că micile și mijlociile proprietăți reprezintă baza libertății economice. De asemenea, acesta propune măsuri de protecție a mediului, redirecționarea fondurilor europene către micii proprietari, stimularea economisirii, facilități fiscale pentru producătorii agricoli și predictibilitate fiscală.
Printre propunerile sale fiscale și administrative se numără introducerea unei cote unice de 10%, impozitarea cu 2% a cifrei de afaceri ce depășește 1 milion de euro, acordarea unei priorități bugetare sectoarelor de educație și sănătate, precum și înființarea de piețe de desfacere și centre de colectare scutite de taxe pentru producătorii autohtoni. Georgescu susține impozitarea diferențiată a companiilor, propunând ca corporațiile străine să fie impozitate pe venit, iar cele românești pe profit, în mod eșalonat. De asemenea, acesta s-a pronunțat pentru majoritatea de cel puțin 51% a statului sau a antreprenorilor români în toate întreprinderile din țară.
În campania pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Georgescu a propus înființarea unei burse a grâului la Brăila, a unei burse a energiei la București și a unei burse a metalelor la Deva. Printre alte măsuri avansate s-au numărat reducerea prețului la benzină la 1 leu/litru și redeschiderea minelor, acesta exprimându-și opoziția față de Pactul Ecologic European.
Reacții și analize ale economiștilor
Măsurile propuse au atras critici din partea mai multor reprezentanți ai mediului de afaceri și analiști economici. Radu Burnete, director executiv al Federației Patronale Concordia, a declarat că sprijinirea exclusivă a micilor proprietari nu corespunde unei economii moderne și ar descuraja investițiile străine, afectând în special sectoarele industrial, al serviciilor și IT. Economistul Dan Chirleșan a subliniat importanța accesului la capital străin pentru dezvoltarea României.
Analistul economic Iancu Guda a afirmat că preluarea de către stat a 51% din acțiunile companiilor ar necesita fonduri bugetare semnificative, estimate la 200 de miliarde de lei anual, și ar putea duce la creșterea prețurilor și disponibilități de personal. Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al AAFBR, a susținut că discriminarea între investitori contravine normelor Uniunii Europene și ar putea periclita accesul la fondurile europene. De asemenea, analiștii Dragoș Cabat și Cristian Păun au descris programul ca fiind bazat pe concepte utopice.
Impactul pe piețele financiare
În săptămâna urmată primului tur de scrutin, Bursa de Valori București a înregistrat o scădere de aproape 6%, iar activele fondurilor de pensii din Pilonul II au scos în evidență o diminuare temporară de aproximativ 2 miliarde de lei. Reprezentanții pieței financiare și analiștii au atribuit aceste evoluții creșterii incertitudinii politice și reorientării fluxurilor de capital.
Membri ai conducerii Băncii Naționale a României și consultanți financiari au semnalat presiuni asupra dobânzilor la credite și riscuri privind percepția investitorilor internaționali. Ulterior, după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor, indicii bursieri au crescut cu peste 3%, recuperând majoritatea scăderilor anterioare până la 9 decembrie 2024.
Poziționări în mediul politic și mediatic din Rusia
În noiembrie 2015, actorul Dan Puric l-a propus pe Călin Georgescu pentru funcția de prim-ministru. Numele lui Dan Puric apăruse anterior, în 2014, pe o listă atribuită ideologului rus Alexandr Dughin privind potențiale persoane de influență în România, iar în 2016 acesta s-a exprimat public în favoarea unei apropieri între România și Rusia.
În iunie 2016, agenția Sputnik a publicat un articol favorabil în care avansa ipoteza numirii lui Georgescu în funcția de prim-ministru, susținând că acesta reprezintă o punte de legătură între cele două țări. Articolul a fost preluat ulterior de publicația Russia Today România. Întrebat în 2024 despre aceste articole, Georgescu a declarat că nu este responsabil pentru ceea ce scrie presa.
În noiembrie 2016, federația „Societatea Civilă Românească” l-a propus de asemenea pentru funcția de premier. Această organizație se remarcase anterior, în martie 2014, prin transmiterea unor felicitări adresate Federației Ruse după anexarea Crimeii.
După desfășurarea primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, agenția de știri rusă RIA Novosti a relatat despre rezultatele obținute de Georgescu, prezentându-l drept un susținător al normalizării relațiilor dintre România și Rusia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în acea perioadă că guvernul rus nu este familiarizat cu viziunea politică a candidatului.
În cadrul unei audieri în Parlamentul European, reprezentanții platformei TikTok au precizat că au eliminat pe 29 noiembrie o rețea de conturi asociată rețelei Sputnik, activă în perioada campaniei electorale din România.
La 4 martie 2025, Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a emis un comunicat de presă în care afirma că acțiunile judiciare inițiate de autoritățile române împotriva lui Georgescu ar fi sprijinite de conducerea Uniunii Europene și a Comisiei Europene. Ulterior, la 11 martie 2025, în urma invalidării candidaturii lui Georgescu de către Biroul Electoral Central, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a susținut că un scrutin derulat în absența acestuia nu ar avea legitimitate.
Reacții internaționale
Andrzej Duda, președintele Poloniei, a declarat la 5 februarie 2025 pentru Kanal Zero că, dacă alegerile prezidențiale din Polonia vor fi anulate ca în România, va fi necesar să „apere” rezultatul scrutinului prin proteste, dacă cineva „manipulează” rezultatele. Președintele polonez a sugerat că Comisia Europeană a intervenit în procesul electoral din România și că încearcă să facă același lucru și în Polonia.
Vicepreședintele american JD Vance, în discursul susținut în cadrul Conferinței de Securitate de la München, a declarat că alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații și la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali”.
Omul de afaceri Elon Musk, consilier al președintelui Donald Trump, și-a exprimat interesul pentru evoluțiile politice din Europa. După ce și-a arătat susținerea pentru partidul Alternativa pentru Germania în cadrul alegerilor federale germane, Musk a criticat presupusa cenzură online îndreptată împotriva candidatului independent Călin Georgescu. Întrebat despre mesajele publice ale lui Musk privind alegerile prezidențiale din România, ministrul Emil Hurezeanu a afirmat că aceste poziționări pot fi considerate o formă de amestec în politica internă a altui stat.
Opinii și poziții politice
Relația cu Rusia și Ucraina
Pozițiile și declarațiile publice ale lui Călin Georgescu referitoare la Rusia au fost descrise în presă și de către mai mulți analiști politici drept proruse, unii autori susținând că discursul său promovează narative favorabile Moscovei.
În iunie 2018, acesta afirma că „Putin este un lider (...), își iubește țara (...) indiferent prin ce mijloace”. Această apreciere la adresa președintelui rus a fost reiterată și în 2024. În opinia sa, Vladimir Putin ar fi fost deschis la dialog, iar conflictul armat ar fi întreținut din considerente economice de exploatare a resurselor.
Referitor la tensiunile geopolitice din Ucraina, Georgescu susținea în 2021 că escaladarea conflictului ar fi influențată de interesele industriei militare din SUA, afirmând totodată că „șansa României este înțelepciunea rusească”.
În noiembrie 2024 și ianuarie 2025, el s-a exprimat împotriva sancțiunilor economice impuse Rusiei, susținând că acestea au un efect contraproductiv asupra statelor europene. De asemenea, a pledat pentru reluarea importurilor de gaz rusesc de către statele europene.
În 2024, Georgescu a afirmat că armata rusă este cea mai puternică din lume. În replică la acuzațiile de filorusism, el a declarat că nu are legături politice cu Moscova, caracterizându-și poziția drept „pro-română” și descriind legătura sa cu Rusia ca fiind una strict culturală.
Analiști și istorici, precum Cosmin Popa, au susținut că discursul lui Georgescu preia elemente specifice propagandei ruse. Georgescu a stârnit controverse și prin afirmația că „Ucraina este un stat inventat”, susținând că România ar trebui să urmărească relații bilaterale mai strânse cu Rusia și China.
Pluralismul politic și sistemul de partide
Georgescu s-a exprimat în mod repetat împotriva existenței partidelor politice. În 2021, el declara că modelul ideal ar fi eliminarea formațiunilor politice.
În aprilie 2024, acesta a afirmat că partidele politice „sunt niște gloabe” și că sub conducerea sa nu vor mai exista partide în țară. În decembrie 2024, echipa sa de campanie a susținut că afirmațiile aveau caracter metaforic, fiind inspirate dintr-un citat atribuit lui Petre Țuțea, și a precizat că Georgescu va respecta cadrul constituțional și principiile statului de drept.
Ulterior, Georgescu a declarat că susține normele democratice și că respinge legăturile cu grupările extremiste.
Drepturile femeilor și rolurile de gen
În 2018, Georgescu a caracterizat o conferință de presă susținută de comisarul european Corina Crețu și premierul Viorica Dăncilă drept „reclamă la cosmetice”, menționând totuși că femeile pot îndeplini funcții publice de răspundere. În noiembrie 2024, el a susținut că rolul primar al femeii este diferit de cel de președinte al statului, făcând referire la maternitate și descriind curentul feminist drept o „mizerie absolută”. În urma acestor afirmații, pe numele său a fost depusă o sesizare la CNCD.
În 2014, el s-a pronunțat pentru interzicerea avortului. În mai 2024, a criticat frecvența nașterilor prin cezariană, descriind practica drept o „tragedie” din punct de vedere spiritual și medical. În noiembrie 2024, soția sa a menționat că afirmațiile făcute au fost inspirate din lucrarea autorului Michel Odent(en)[traduceți], iar Georgescu a clarificat că nu intenționează să interzică prin lege procedura cezarienei sau avortul.
De asemenea, el a exprimat opinii critice la adresa industriei de înfrumusețare, considerând că proliferarea saloanelor de cosmetică reprezintă o exagerare socială.
Politica economică
În plan economic, Georgescu s-a pronunțat împotriva corporațiilor multinaționale și a fondurilor speculative, susținând protejarea suveranității economice a statului. L-a apreciat pe președintele american Donald Trump pentru abordarea sa față de marile corporații. Modelul său economic propus se bazează pe sprijinirea micilor producători locali (apropiat de distributism) și pe un concept definit de el drept „economie divină”, considerând că sistemul capitalist actual este în declin. Georgescu a afirmat că România importă 90% din produsele alimentare, afirmație contrazisă de datele statistice oficiale privind balanța comercială alimentară.
Deși s-a declarat un susținător al dezvoltării durabile, el a susținut că conceptul a fost deturnat pentru stimularea consumului.
Într-o declarație privind industria națională, Georgescu a afirmat că „Noi nu mai producem nimic, nici măcar scobitori”, afirmație catalogată drept incorectă de economiști, care au indicat creșterea producției industriale pe parcursul ultimelor decenii.
A exprimat opoziție față de introducerea monedei digitale și a propus naționalizarea companiilor deținute de capital străin. O serie de economiști și consilieri BNR au susținut că o astfel de măsură ar afecta grav economia națională și izolarea internațională a țării.
Relația cu religia și discursul mesianic
În 2018, el a criticat conducerea Bisericii Ortodoxe Române, susținând că instituția s-a îndepărtat de valorile sale spirituale tradiționale.
Discursul său cu tematică religioasă a fost analizat de mai mulți teologi și reprezentanți ai cultelor. Vasile Bănescu a susținut că Georgescu utilizează retorica religioasă în scopuri politice. Preotul și teologul Sorin Bute a caracterizat abordarea sa drept un amestec de idei mesianice, elemente New Age și concepte derivate din morala creștină, argumentând că retorica sa prezintă similitudini cu mistica Mișcării Legionare și atribuindu-i un comportament specific liderilor de opinii ezoterice. De asemenea, teologul Cezar Marksteiner Ungureanu a arătat că limbajul mistic folosit de Georgescu nu își găsește corespondent în teologia ortodoxă dogmatică.
Jurnaliști și comentatori publici au analizat discursul său spiritual: comentatorul Andrei Pleșu și publicistul Cristian Tudor Popescu au formulat critici severe la adresa retoricii sale, iar unele publicații internaționale l-au descris prin sintagme de tipul „Mesia TikTok-ului” sau „Mesia ultranaționalist”.
Educația
Georgescu a criticat sistemul educațional din România, considerându-l ineficient. În cadrul intervențiilor sale publicistice, a susținut incorect că autori clasici ai literaturii române (cum ar fi Mihai Eminescu sau Lucian Blaga) ar fi fost eliminați din programa școlară.
S-a declarat împotriva introducerii educației sexuale în școli și a criticat sistemul manualelor alternative. De asemenea, a propus reducerea ponderii disciplinelor exacte în favoarea studierii zilnice a istoriei și a operei eminesciene, propuneri criticate de specialiști în educație din cauza lipsei de fundamentare pedagogică.
În 2016, a făcut o serie de afirmații controversate despre tinerii români din diaspora, susținând că mulți dintre ei ar fi analfabeți.
Sectorul militar și NATO
Georgescu a criticat angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare în cadrul NATO, considerând cheltuielile militare drept neesențiale.
A susținut reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru tineri.
Relațiile cu sfera euro-atlantică
Georgescu s-a poziționat critic față de NATO și Uniunea Europeană, numind scutul antirachetă de la Deveselu o „rușine diplomatică” și susținând că alianța nu ar oferi garanții reale de securitate statelor membre.
În ianuarie 2025, el a afirmat că extinderea Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu ar avea drept scop pregătirea unui atac împotriva Rusiei. Afirmațiile sale au fost respinse de Ministerul Apărării Naționale și de oficiali ai Departamentului de Stat al SUA, care le-au calificat drept dezinformări.
În privința fondurilor europene, Georgescu a declarat că România nu ar trebui să depindă de finanțările externe furnizate de UE.
Organizațiile internaționale
Fost raportor special al ONU, Georgescu a susținut că organizațiile internaționale actuale (inclusiv Organizația Națiunilor Unite și Forumul Economic Mondial) au fost influențate de grupuri de interese financiare și oligarhice. Din aceste motive, el a declarat că s-a retras din Clubul de la Roma, criticând evoluția ulterioară a instituției.
Minoritățile etnice
În 2015, Georgescu declara că minoritățile etnice nu ar trebui să beneficieze de drepturi sau pământuri speciale. În decembrie 2024, în discursul public, el a garantat egalitatea de tratament pentru comunitățile etnice din țară.
A exprimat poziții critice la adresa UDMR, pe care a numit-o o „asociație de bloc”, și a respins conceptele privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Teorii ale conspirației și alte poziții
Călin Georgescu a exprimat public o serie de idei încadrate de presă și comunitatea științifică la categoria teoriilor conspirative sau pseudoștiinței:
Aselenizarea și tehnologia 5G: A pus sub îndoială misiunile lunare ale programului Apollo, considerând aselenizarea o manipulare, și a susținut că tehnologia 5G prezintă pericole grave.
Pseudoștiință și nano-tehnologie: A preluat teoriile pseudoștiințifice ale lui Masaru Emoto(en)[traduceți] privind structura apei și a susținut că bidoanele de sucuri carbogazoase ar conține nanocipuri.
Schimbările climatice: A caracterizat fenomenul schimbărilor climatice drept o „escrocherie mondială”, susținând că activitatea umană nu influențează clima.
Istorie și protocronism: A exprimat idei protocroniste, susținând vechimea milenară a limbii române și originea etnică românească a fizicianului Nikola Tesla.
Comunism și evenimentele din 1989: Consideră că evenimentele din 1989 au reprezentat o lovitură de stat și s-a declarat împotriva condamnării oficiale a comunismului din 2006.
Pandemia de COVID-19 și drepturile LGBT: În timpul pandemiei a minimalizat efectele virusului SARS-CoV-2, iar în plan social se opune drepturilor comunității LGBT și manifestărilor publice ale acesteia.
Dosare penale și mișcarea neo-legionară
Propaganda legionară. Legături cu mișcarea neo-legionară
Georgescu își potrivise discursul cu cel al mișcării neo-legionare încă din 2014, fiind menționat în acest sens de o revistă de acest tip (cu toate că îl considera „dușman” și „mason”). Conform Adinei Marincea, cercetătoarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Georgescu a organizat tabere de muncă alături de Frăția Ortodoxă, organizație neolegionară. „În 2021, Dan Grăjdeanu a chemat voluntari și membri ai frățiilor ortodoxe din toată țara să vină într-o tabără de muncă la Petru Vodă, la Mânăstirea Paltin, mânăstire cunoscută drept cuib neo-legionar (...) E interesant că în această tabără de muncă, Grăjdeanu spune foarte clar că adunarea s-a făcut la apelul lui Călin Georgescu”.
Într-un videoclip publicat în 2020 pe Facebook, Georgescu a spus că Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu sunt eroi prin care „a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională și nu prin lachei de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”. De asemenea, a apărut alături de Eugen Sechilă, persoană cu afinități legionare, organizator de tabere de îndoctrinare legionară pentru copii și reprezentant al Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” (numită după un fost legionar din Dobrogea). În 2020, Georgescu acorda un interviu Elenei Puiu, nepoata unui legionar și membră a asociației. În cadrul interviului spunea că Mișcarea Legionară „a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”. Considera că Zelea Codreanu ar trebui reabilitat. Într-o cuvântare ținută în timpul unui protest din 2021 împotriva restricțiilor din timpul pandemiei de coronavirus a folosit o frază preluată din discursul lui Ion Antonescu: „Prin liniște și credință, prin ordine și unire, prin muncă și iubire, cu Dumnezeu înainte”.
Într-un interviu acordat Antena 3 la 31 ianuarie 2022, fiind întrebat despre videoclipul din 2020, Georgescu le-a luat apărarea celor doi, susținând că au făcut „și fapte bune”, numindu-i martiri și afirmând că „Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”, contestând totodată rolul legionarilor în asasinarea lui Nicolae Iorga și a lui Armand Călinescu. Aceste declarații au provocat reacții negative din partea Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România, a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România și a reprezentanților comunităților evreiești, care le-au catalogat drept „un act iresponsabil și periculos”. Istoricul Dorin Dobrincu l-a descris pe Georgescu drept „promotor al ideilor legionare”, considerându-l „precar din punct de vedere intelectual”.
Ca urmare a acestor afirmații, Parchetul General s-a autosesizat la 4 februarie 2022 și a deschis un dosar penal pe numele lui Georgescu pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război, în temeiul art. 5 din OUG 31/2002. La 2 iunie 2022, Parchetul General a clasat dosarul penal în baza art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege). La 26 noiembrie 2024, ca urmare a solicitărilor din presă, reprezentanții Parchetului General au precizat că norma de incriminare din OUG 31/2002 necesită o hotărâre definitivă de condamnare pentru persoanele al căror cult este promovat, condiție ce limitează aplicabilitatea textului de lege în cazul unor referințe generale la figuri istorice necondamnate explicit pentru genocid sau crime de război.
Georgescu menține legături și cu persoane precum Dan Puric sau Dan Grăjdeanu, participanți la evenimente neo-legionare. Istoricul Traian Sandu, specializat în fascismul românesc, consideră că Georgescu împrumută elemente din simbolistica legionară, precum denumirea asociației sale, Pământul Strămoșesc (fost ziar legionar), și afișarea în costum popular pe un cal alb (element asociat cu ipostazele publice ale lui Corneliu Zelea Codreanu din perioada interbelică).
La 26 februarie 2025, la ieșirea de la audierile de la Parchetul General, Georgescu a efectuat un gest interpretat de mai mulți comentatori și experți drept un salut de tip fascist camuflat. Printre experții care au analizat gestul se numără profesorul Andrei Țăranu (SNSPA), istoricul Mădălin Hodor și cercetătoarea Adina Marincea.
Plângere penală pentru înșelăciune
Conform unei plângeri depuse la parchet la începutul anului 2024 de către un om de afaceri român, Georgescu i-ar fi propus acestuia în 2021 o afacere cu metale prețioase. Reclamantul susține că a depus o garanție la o bancă din Elveția, însă ulterior a solicitat returnarea fondurilor. În plângere se menționează că Georgescu și asociații săi i-ar fi promis restituirea sumelor în repetate rânduri, inclusiv din fondurile viitoarei campanii electorale din 2024. În acest dosar mai sunt menționate persoane precum Massimiliano Arena și Ionel Rusen, asociat în compania Romanian Allied International Defense SRL.
Dosarul penal de la Parchetul General (februarie 2025)
La 26 februarie 2025, Georgescu a fost audiat și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de către Parchetul General, fiind cercetat pentru infracțiuni privind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale (în formă tentată), fals în declarații, comunicarea de informații false, constituirea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
În cadrul aceleiași anchete, procurorii au efectuat percheziții la domiciliile unor apropiați ai săi, printre care Horațiu Potra și Marin Burcea, unde au fost descoperite sume importante de bani, arme și muniție. Conform susținerilor anchetatorilor, în luna decembrie 2024 ar fi existat tatonări și întâlniri între apropiați ai lui Georgescu și lideri ai unor grupări sau organizații în vederea organizării unor acțiuni de destabilizare. În noaptea de 7–8 decembrie 2024, mai multe autovehicule în care se aflau Horațiu Potra și alți însoțitori au fost oprite în trafic de poliție, fiind descoperite arme albe și alte obiecte periculoase. În acest dosar, instanța a dispus măsuri preventive față de mai multe persoane implicate.
Potrivit Parchetului General, Georgescu ar fi avut cunoștință despre susținerea financiară oferită în mediul online de Bogdan Peșchir pentru promovarea sa pe rețelele sociale. De asemenea, procurorii au susținut că Horațiu Potra ar fi solicitat fonduri de la omul de afaceri Frank Timiș în numele lui Georgescu pentru campania electorală, fapt recunoscut ulterior de Potra.
La 6 martie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a menținut măsura controlului judiciar până la 26 aprilie 2025, instanța reținând existența unei suspiciuni rezonabile doar privind infracțiunea de promovare a cultului persoanelor vinovate de genocid și a ideilor fasciste, legionare sau xenofobe, nefiind reținută acuzația privind aderarea la o grupare destinată comiterii de violențe.
Organizația APADOR-CH a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la modul în care a fost efectuată ridicarea din trafic a lui Georgescu de către organele de ordine, criticând procedura adoptată în locul unei citări ordinare.
Acuzațiile privind tentativa de destabilizare
La 16 septembrie, Georgescu și alte 21 de persoane au fost puși sub acuzare sub suspiciunea de planificare a unei tentative de lovitură de stat în contextul anulării alegerilor din 2024. Georgescu a respins acuzațiile, susținând că este victima unei persecuții politice orchestrate de „oligarhia globalist-soroșistă” și afirmând că ar exista tentative de eliminare fizică împotriva sa.
Conform actelor de acuzare, cercetările vizează constituirea unei grupări care ar fi urmărit atacările asupra unor instituții ale statului, politicieni, judecători și reprezentanți ai unor minorități.
Alte investigații financiare
Georgescu face obiectul unor cercetări derulate de DIICOT într-un dosar vizând infracțiuni de criminalitate organizată și înșelăciune, cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro. El a fost reținut de procurori în septembrie 2026. Conform anchetatorilor, Georgescu și alte persoane ar fi solicitat sume cu titlu de garanție de la un om de afaceri pentru facilitarea unei investiții de 6 milioane de euro, sumă majorată ulterior la 15 milioane de euro. Investiția nu s-a mai materializat, iar persoana vătămată ar fi fost induse în eroare prin intermediul unor documente considerate false de către procurori. În urma măsurilor dispuse, partidul AUR a organizat un protest în incinta Parlamentului României. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, autoritățile au identificat o legitimație atribuită Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, despre care s-a susținut că ar fi contrafăcută. Fostul ministru al Afacerilor Externe Theodor Baconschi a comentat public pe marginea acestui aspect. Ulterior, Georgescu a fost plasat sub control judiciar, iar ulterior, începând cu 29 septembrie 2026, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, decizie motivată inclusiv de riscul sustragerii de la urmărirea penală, procurorii invocând indicii privind intenția de părăsi țara și de a achiziționa o proprietate în Italia.
În cadrul aceleiași cauze, procurorii au instituit măsuri asigurătorii, punând sechestru pe vila sa din Mogoșoaia (măsursă menținută de instanță la 7 octombrie 2026) și pe conturile bancare ale acestuia. Apărarea a respins acuzațiile, soția sa susținând că demersul judiciar reprezintă o acțiune planificată și că acesta ar fi fost la rândul său înșelat. În total, trei oameni de afaceri au formulat plângeri penale împotriva lui Georgescu, vizând prejudicii cumulate de peste 1,5 milioane de euro. De asemenea, numele său a fost asociat și cu alte investigații sau dosare conexe privind posibile fapte de fraudă și constituirea unui grup infracțional organizat.
Contextul politic și reacțiile publice referitoare la aceste evenimente au inclus analize privind impactul procedurilor judiciare asupra electoratului său, comentatori remarcând polarizarea opiniilor și nivelul de încredere în instituțiile statului. Totodată, au apărut relatări în presă referitoare la relațiile tensionate sau divergențele dintre Georgescu și alți actori politici, cum ar fi liderul AUR, George Simion, precum și luări de poziție din partea unor foști oficiali, precum fostul director SIE Silviu Predoiu, care a exclus ipoteza unei implicări a acestuia în structurile informative oficiale.
Investigațiile conexe au vizat și alte aspecte, printre care acuzații de corupere a alegătorilor în campania electorală (dosarul lui Bogdan Peșchir), suspiciuni de tentativă de alterare a probelor, precum și extinderea cercetărilor în alte dosare vizând manifestări publice asimilate unor simboluri legionare. Pe 28 octombrie 2026, susținătorii lui Georgescu au provocat incidente în incinta clădirii Curții de Apel București. În aceeași zi, a primit încă 30 zile de arest provizoriu. Toți judecătorii care au analizat cererea de arestare provizorie sunt de acord că există o suspiciune rezonabilă că Georgescu a comis infracțiunea de care este acuzat, chiar dacă nu sunt de acord cu privire la necesitatea arestării provizorii. Jurnalista Andreea Pavel afirmă că el nu este un deținut politic.
Lucrări publicate
Volume proprii:
Pentru un ideal comun, Editura Compania, București, 2012, 292 p. ISBN: 978-973-1960-92-0.
Cumpăna României, Editura Logos, București, 2014, 152 p. (ediția a II-a, Editura Christiana, București, 2016, 192 p.).
Marea Renaștere: adevăr, libertate, suveranitate: ieșirea din Matrix, Editura Prestige, București, 2022, 256 p. ISBN: 978-630-6506-17-0.
Volume coordonate:
en Romania 2020 (coordonat în colaborare cu Mircea Malița), Editura Conspress, București, 1998. ISBN: 978-973-9623-39-1. OCLC 895707059
Reprofesionalizarea României (coordonat în colaborare cu Mircea Malița), Raport IPID, București, 2008.
România după criză. Reprofesionalizarea (coordonat în colaborare cu Mircea Malița), Editura Compania, București, 2010, 376 p. ISBN: 978-973-1960-84-5. OCLC 826656439
Studii:
„Reclădirea capitalului uman”, în Șansa României – oamenii. Reprofesionalizarea României II, Raport IPID, București, 2009, pp. 7–18.
„Trezirea la realitate”, în România post-criză. Reprofesionalizarea României III, Raport IPID, București, 2010, pp. 5–15.
Coordonator de proiect:
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013–2020–2030, Guvernul României, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, București, 2008.
Vezi și
George Simion
Partidul Oamenilor Tineri
Legături externe
Materiale media legate de Călin Georgescu la Wikimedia Commons
Situl oficial al lui Călin Georgescu
Redacția, 430 de declarații controversate ale lui Călin Georgescu: "Fiecare izvor din România, o sursă de lumină cosmică", Observator News, 2 decembrie 2024




![Georgescu votând împreună cu Simion la Mogoșoaia, 4 mai 2025[207]](https://wsrv.nl/?url=https%3A%2F%2Fthumb.wikimedia.org%2Fwikipedia%2Fcommons%2Fthumb%2F7%2F79%2FSimion_%2526_Georgescu_4.5.2025_%25281%2529.jpg%2F1280px-Simion_%2526_Georgescu_4.5.2025_%25281%2529.jpg%3Futm_source%3Dro.wikipedia.org%26utm_campaign%3Dparser%26utm_content%3Dthumbnail&w=384&q=82&output=webp&we)


