Halloween

O teorie susține că multe tradiții de Halloween au fost influențate de festivalurile celtice ale recoltei, în special festivalul galic Samhain, despre care se crede că are rădăcini pagâne. Unele teorii merg mai departe și sugerează că Samhain ar fi putut fi creștinat ca Ziua Tuturor Sfinților, împreună cu ajunul său, de către Biserica timpurie. Alți academicieni susțin că Halloween a început independent ca o sărbătoare creștină, fiind vigilia Zilei Tuturor Sfinților. Sărbătorită în Irlanda și Scoția de secole, imigranții irlandezi și scotieni au adus multe obiceiuri de Halloween în America de Nord în secolul al XIX-lea, iar apoi, prin influența americană, diverse obiceiuri de Halloween s-au răspândit în alte țări până la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI.

Activități populare în timpul Halloweenului includ trick-or-treating-ul (sau practicile înrudite guising și souling), participarea la petreceri cu costume de Halloween, sculptarea în dovleci sau napi pentru a face jack-o'-lanterns, aprinderea de focurile de tabără, prinderea merelor cu dinții (bobbing for apples), jocuri de ghicit, făcutul de farse, vizitarea atracțiilor bântuite, spunerea de povești înfricoșătoare (inclusiv cu Baubau) și vizionarea de filme horror sau cu tematică de Halloween. Unii creștini practică observanțele Ajunului Tuturor Sfinților, inclusiv participarea la slujbele religioase și aprinderea de lumânări pe mormintele morților, deși pentru alții este o sărbătoare seculară. Unii creștini s-au abținut istoric de la carne în Ajunul Tuturor Sfinților, o tradiție reflectată în consumul anumitor alimente vegetariene în această zi, inclusiv mere, clătite de cartofi și prăjituri ale sufletului (soul cakes).

Etimologie

Cuvântul Halloween sau Hallowe'en („seara [sfinților]”) este de origine creștină; un termen echivalent cu „Ajunul Tuturor Sfinților” („All Hallows Eve”), așa cum este atestat în engleza veche. Cuvântul hallowe[']en provine din forma scoțiană a expresiei All Hallows' Eve (seara dinaintea Zilei Tuturor Sfinților): even este termenul scoțian pentru „ajun” sau „seară”, și este contractat la e'en sau een; (All) Hallow(s) E(v)en a devenit Hallowe'en.

Istorie

Originile creștine și obiceiurile istorice

Se crede că Halloweenul are influențe din credințele și practicile creștine. Cuvântul englezesc „Halloween” provine de la „All Hallows' Eve” (Ajunul Tuturor Sfinților), fiind seara dinaintea sărbătorilor creștine ale Zilei Tuturor Sfinților (All Hallows' Day) pe data de 1 noiembrie și a Zilei Morților (All Souls' Day) pe data de 2 noiembrie. Încă din vremea Bisericii timpurii, sărbătorile majore ale creștinismului (precum Crăciunul, Paștele și Rusaliile) aveau vigilii care începeau cu o seară înainte, la fel ca și sărbătoarea Tuturor Sfinților. Aceste trei zile sunt numite colectiv Allhallowtide, o perioadă în care creștinii occidentali îi onorează pe toți sfinții și se roagă pentru sufletele celor răposați recent care încă nu au ajuns în Rai. Comemorări ale tuturor sfinților și martirilor erau ținute de mai multe biserici în diverse date, mai ales primăvara. În secolul al IV-lea, în Edessa romană, aceasta se ținea pe 13 mai, iar în acea dată, în anul 609, Papa Bonifaciu al IV-lea a rededicat Panteonul din Roma „Sfintei Maria și tuturor martirilor”. Aceasta era data festivalului roman antic al morților, Lemuria.

În secolul al VIII-lea, Papa Grigore al III-lea (anii 731–741) a fondat un oratoriu în Bazilica Sfântul Petru pentru relicvele „sfinților apostoli și ale tuturor sfinților, martirilor și mărturisitorilor”. Unele surse spun că acesta a fost dedicat pe 1 noiembrie, în timp ce altele spun că a fost în Duminica Floriilor din aprilie 732. Există dovezi că până în anul 800, bisericile din Irlanda și Northumbria țineau o sărbătoare comemorând toți sfinții pe 1 noiembrie. Alcuin din Northumbria, un membru al curții lui Carol cel Mare, poate că a introdus apoi această dată de 1 noiembrie în Imperiul Franc. În anul 835, aceasta a devenit data oficială în Imperiul Franc. Unii sugerează că acest lucru s-a datorat influenței celtice; alții, că a fost o idee germanică, deși se susține că atât popoarele de limbă germanică, cât și cele de limbă celtică comemorau morții la începutul iernii. Se poate că au considerat-o momentul cel mai potrivit pentru a face acest lucru, deoarece este o perioadă de „moarte” în natură. Se sugerează, de asemenea, că schimbarea a fost făcută din „motive practice că Roma vara nu putea găzdui numărul mare de pelerini care veneau în oraș”, și poate din cauza problemelor de sănătate publică legate de Febra Romană, care a luat numeroase vieți în timpul verilor sufocante ale Romei.

Până la sfârșitul secolului al XII-lea, sărbătoarea devenise una dintre zilele de sărbătoare care impuneau participarea la biserică în creștinismul occidental și implica tradiții precum sunatul clopotelor bisericii pentru sufletele din Purgatoriu. De asemenea, era „obicei ca vestitorii îmbrăcați în negru să paradă pe străzi, sunând un clopot cu sunet jelnic și chemând toți creștinii buni să-și amintească de săracii suflete”.

Obiceiul din Allhallowtide de a coace și împărți prăjituri ale sufletului (soul cakes) pentru toate sufletele botezate a fost sugerat ca fiind originea practicii „trick-or-treating”. Obiceiul datează cel puțin din secolul al XV-lea și a fost găsit în părți ale Angliei, Țării Galilor, Flandrei, Bavariei și Austriei. Grupuri de oameni săraci, adesea copii, mergeau din ușă în ușă în timpul Allhallowtide, strângând prăjituri ale sufletului în schimbul rugăciunilor pentru morți, mai ales pentru sufletele prietenilor și rudelor dăruitorilor. Aceasta se numea „souling”. Prăjiturile sufletului erau oferite și pentru ca sufletele înseși să le mănânce, sau „soulerii” acționau ca reprezentanții lor. La fel ca tradiția postului de pâine cu stafide, prăjiturile sufletului erau adesea marcate cu o cruce, indicând faptul că erau coapte ca pomană.

Shakespeare menționează souling-ul în comedia sa The Two Gentlemen of Verona (1593). În timp ce făceau souling, creștinii purtau „lanterne făcute din napuri scobite”, care ar fi putut reprezenta inițial sufletele morților; jack-o'-lanterns erau folosite pentru a alunga spiritele rele. În Ziua Tuturor Sfinților și Ziua Morților, în secolul al XIX-lea, se aprindeau lumânări în casele din Irlanda, Flandra, Bavaria și în Tirol, unde erau numite „luminări ale sufletului”, care serveau „pentru a ghida sufletele înapoi să-și viziteze casele pământești”. În multe dintre aceste locuri, lumânări erau aprinse și pe morminte în Ziua Morților. În Bretania, se turnau libații de lapte pe mormintele rudelor, sau mâncarea era lăsată peste noapte pe masa de cină pentru sufletele care se întorceau; un obicei găsit și în Tirol și în părți ale Italiei.

Preotul creștin Prince Sorie Conteh a legat purtarea costumelor de credința în fantome răzbunătoare: „Se credea în mod tradițional că sufletele celor răposați cutreieră pământul până în Ziua Tuturor Sfinților, iar Ajunul Tuturor Sfinților oferea o ultimă șansă pentru morți să se răzbune pe dușmanii lor înainte de a trece în lumea cealaltă. Pentru a evita să fie recunoscuți de orice suflet care ar putea căuta o astfel de răzbunare, oamenii își puneau măști sau costume”. În Evul Mediu, bisericile din Europa care erau prea sărace pentru a expune relice ale sfinților martirizați în timpul Allhallowtide lăsau enoriașii să se îmbrace în locul lor ca sfinți. Unii creștini respectă acest obicei la Halloween și astăzi. Lesley Bannatyne crede că aceasta ar fi putut fi o creștinare a unui obicei păgân anterior. Mulți creștini din Europa continentală, mai ales din Franța, credeau „că o dată pe an, la Halloween, morții din cimitire se trezeau pentru un carnaval sălbatic și hidos” cunoscut sub numele de danse macabre, care era adesea înfățișat în decorarea bisericilor. Christopher Allmand și Rosamond McKitterick scriu în The New Cambridge Medieval History că danse macabre îi îndemna pe creștini „să nu uite sfârșitul tuturor lucrurilor pământești”. Danse macabre era uneori reprezentat în spectacolele satelor europene și în mascherele de la curte cu oameni „îmbrăcați în cadavre din diferite straturi sociale”, iar aceasta poate fi originea petrecerilor cu costume de Halloween.

În Marea Britanie, aceste obiceiuri au fost atacate în timpul Reformei, deoarece protestanții au denunțat Purgatoriul ca o doctrină „papistă” incompatibilă cu doctrina calvinistă a predestinației. Ceremoniile sancționate de stat asociate cu intercesiunea sfinților și rugăciunea pentru sufletele din Purgatoriu au fost desființate în timpul reformelor elisabetane, deși Ziua Tuturor Sfinților a rămas în calendarul liturgic englez pentru a „comemora sfinții ca ființe umane evlavioase”. Pentru unii protestanți neconformiști, teologia Ajunului Tuturor Sfinților a fost redefinită: „sufletele nu pot călători din Purgatoriu în drumul lor spre Rai, așa cum cred și afirmă frecvent catolicii. În schimb, așa-numitele fantome sunt considerate a fi, în realitate, spirite rele”. Alți protestanți credeau într-o stare intermediară cunoscută sub numele de Hades (Sânul lui Avraam). În unele localități, catolicii și protestanții au continuat souling-ul, procesiunile cu lumânări sau sunatul clopotelor bisericii pentru morți; dar Biserica Anglicană a suprimat în cele din urmă acest sunat de clopote. Profesorul de arheologie medievală Mark Donnelly și istoricul Daniel Diehl scriu că „hambarile și casele erau binecuvântate pentru a proteja oamenii și animalele de efectul vrăjitoarelor, despre care se credea că însoțesc spiritele maligne în timp ce călătoreau pe pământ”.

După anul 1605, Allhallowtide a fost eclipsat în Anglia de Guy Fawkes Night (5 noiembrie), care a preluat unele dintre obiceiurile sale. În Anglia, încetarea ceremoniilor oficiale legate de intercesiunea sfinților a condus la dezvoltarea unor noi obiceiuri Allhallowtide neoficiale. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în zonele rurale din Lancashire, familiile catolice se adunau pe dealuri în noaptea Ajunului Tuturor Sfinților și o persoană ținea un mănunchi de paie arzătoare pe o furcă, în timp ce restul îngenuncheau în jurul lui, rugându-se pentru sufletele rudelor și prietenilor până când flăcările se stingeau. Aceasta era cunoscută sub numele de teen'lay. Există un obicei similar în Hertfordshire și aprinderea focului „tindle” în Derbyshire.

Unii au sugerat că aceste focuri au fost aprinse inițial pentru a „ghida suflete înapoi pe pământ”. În Scoția și Irlanda, vechile obiceiuri Allhallowtide care erau în contradicție cu învățătura Reformată nu au fost suprimate pentru că „erau importante pentru ciclul de viață și ritualurile de trecere ale comunităților locale” și, prin urmare, ar fi fost dificil să le fie limitate.

În unele părți ale Italiei până în secolul al XV-lea, familiile lăsau o masă pregătită pentru fantomelor rudelor înainte de a pleca la slujbele bisericii. În Italia secolului al XIX-lea, bisericile organizau „reconstituiri teatrale ale unor scene din viețile sfinților” în Ziua Tuturor Sfinților, cu „participanții reprezentați de figuri realiste din ceară”. În anul 1823, cimitirul spitalului Sfântul Duh din Roma a prezentat o scenă în care trupurile celor care muriseră recent erau așezate în jurul unei statui din ceară a unui înger care îndrepta un deget în sus spre cer. În aceeași țară, „preoții parohiali mergeau din casă în casă, cerând mici daruri de mâncare pe care le împărțeau între ei pe tot parcursul acelei nopți”.

În Spania secolului al XIX-lea, în timpul Allhallowtide, avea loc o procesiune în orașul San Sebastián până la cimitirul orașului, un eveniment care atragea cerșetorii care „făceau apel la amintirile duioase ale rudelor și prietenilor decedați” pentru a simpatiza. Oamenii din Spania continuă să coacă prăjituri speciale numite „oasele sfinților” (spaniolă huesos de santo) și să le așeze pe morminte; iar în cimitirele din Spania și Franța, precum și în America Latină, preoții conduc procesiuni și slujbe creștine în timpul Allhallowtide, după care oamenii țin o veghe toată noaptea.

Influența folclorică galeză

Se crede că obiceiurile de Halloween de astăzi au fost influențate de obiceiurile și credințele populare din țările vorbitoare de limbi celtice, unele dintre ele având rădăcini considerate pagâne. Jack Santino, un folclorist, scrie că „în întreaga Irlandă a existat un armistițiu neliniștit între obiceiurile și credințele asociate cu creștinismul și cele asociate cu religiile care existau în Irlanda înainte de sosirea creștinismului”. Originile obiceiurilor de Halloween sunt legate în mod tipic de festivalul galic Samhain.

Samhain este una dintre „zilele de sfert” din calendarul galic medieval și a fost sărbătorită pe 31 octombrie – 1 noiembrie în Irlanda, Scoția și Insula Man. Un festival similar a fost ținut de celții britonici, numit Calan Gaeaf în Țara Galilor, Kalan Gwav în Cornwall și Kalan Goañv în Bretania: un nume care înseamnă „prima zi de iarnă”. Pentru celți, ziua se încheia și începea la apus; astfel, festivalul începe cu o seară înainte de 1 noiembrie, conform calculului modern. Samhain este menționat în unele dintre cele mai vechi literaturi irlandeze. Numele au fost folosite de istorici pentru a se referi la obiceiurile celtice de Halloween până în secolul al XIX-lea, și sunt încă denumirile galice și galeze pentru Halloween.

Samhain marca sfârșitul sezonului recoltei și începutul iernii sau „jumătății mai întunecate” a anului. Era văzută ca un moment liminal, când granița dintre această lume și Lumea Cealaltă se subția. Acest lucru însemna că Aos Sí, „spiritele” sau „zânele”, puteau intra mai ușor în această lume și erau deosebit de active. Majoritatea savanților le văd ca „versiuni degradate ale zeilor antici a căror putere a rămas activă în mințile oamenilor chiar și după ce au fost înlocuiți oficial de credințe religioase ulterioare”. Acestea erau atât respectate, cât și temute, indivizii invocând adesea protecția lui Dumnezeu atunci când se apropiau de locuințele lor. La Samhain, Aos Sí erau împăcate pentru a se asigura că oamenii și animalele supraviețuiesc iernii. Ofrande de mâncare și băutură, sau porțiuni din recolte, erau lăsate în afară pentru ele. Se spunea, de asemenea, că sufletele morților își revizitează casele în căutare de ospitalitate. Locurile erau puse la masa de cină și lângă foc pentru a le primi. Credința că sufletele morților se întorc acasă într-o noapte din an și trebuie împăcate pare să aibă origini antice și se găsește în multe culturi. În Irlanda secolului al XIX-lea, „se aprindeau lumânări și se ofereau rugăciuni formal pentru sufletele morților. După aceea începea mâncatul, băutul și jocurile”.

În întreaga Irlandă și Britanie, mai ales în regiunile vorbitoare de limbi celtice, sărbătorile casnice includeau ritualuri de ghicit și jocuri menite să prevadă viitorul cuiva, mai ales în ceea ce privește moartea și căsătoria. Merele și nucile erau adesea folosite, iar obiceiurile includeau prinderea merelor cu dinții, prăjirea nucilor, cristalomantia sau privirea în oglindă, turnarea plumbului topit sau a albușului de ou în apă, interpretarea viselor și altele. Se aprindeau focurile de tabără speciale și existau ritualuri care le implicau. Flăcările, fumul și cenușa lor erau considerate a avea puteri protectoare și de purificare. În unele locuri, facle aprinse de la focul de tabără erau purtate în sensul acelor de ceasornic în jurul caselor și câmpurilor pentru a le proteja. Se sugerează că focurile erau un fel de magie imitativă sau simpatică – ele imitau Soarele și țineau în frâu decăderea și întunericul iernii. Ele erau folosite și pentru ghicit și pentru alungarea spiritelor rele. În Scoția, aceste focuri de tabără și jocuri de ghicit au fost interzise de către bătrânii bisericii în unele parohii. În Țara Galilor, focurile de tabără erau aprinse și pentru a „împiedica sufletele morților să cadă pe pământ”. Mai târziu, aceste focuri de tabără „țineau la distanță diavolul”.

Începând cel puțin din secolul al XVI-lea, festivalul a inclus mumming și guising în Irlanda, Scoția, Insula Man și Țara Galilor. Aceasta implica oameni care mergeau din casă în casă în costume (sau deghizați), recitând de obicei versuri sau cântece în schimbul hranei. Este posibil să fi fost inițial o tradiție prin care oamenii îi personificau pe Aos Sí, sau pe sufletele morților, și primeau ofrande în numele lor, similar cu „souling”. Personificarea acestor ființe, sau purtarea unei deghizări, era de asemenea considerată a proteja persoana împotriva lor. În părți din sudul Irlandei, guiserii includeau un cal de lemn. Un bărbat îmbrăcat ca o láir bhán (iapă albă) conducea tinerii din casă în casă recitând versuri – unele dintre ele cu conotații păgâne – în schimbul hranei. Dacă gospodăria dona mâncare, se putea aștepta la noroc de la „Muck Olla”; a nu o face aducea ghinion. În Scoția, tinerii mergeau din casă în casă cu fețe mascate, vopsite sau înnegrite, amenințând adesea că vor face neastâmpăr dacă nu erau bine primiți. F. Marian McNeill sugerează că festivalul antic includea oameni în costume reprezentând spiritele și că fețele erau marcate sau înnegrite cu cenușă de la focul sacru. În părți ale Țării Galilor, bărbații se plimbau îmbrăcați ca ființe înfricoșătoare numite gwrachod. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, tinerii din Glamorgan și Orkney se travesteau.

În alte părți ale Europei, mumming-ul făcea parte din alte festivaluri, dar în regiunile vorbitoare de limbi celtice, era „deosebit de potrivit pentru o noapte în care se spunea că ființele supranaturale sunt pe afară și pot fi imitate sau respinse de călătorii umani”. Începând cel puțin din secolul al XVIII-lea, „imitarea spiritelor maligne” a condus la făcutul de farse în Irlanda și Ținuturile de Sus scoțiene. Purtarea de costume și făcutul de farse la Halloween nu s-au răspândit în Anglia decât în secolul al XX-lea. Făcătorii de farse foloseau gulii scobite ca lanterne, adesea sculptate cu fețe. Pentru cei care le făceau, lanternele erau considerate a reprezenta spiritele, sau erau folosite pentru a alunga spiritele rele. Acestea erau comune în părți ale Irlandei și ale Ținuturilor de Sus scoțiene în secolul al XIX-lea, precum și în Somerset (a se vedea Punkie Night). În secolul al XX-lea, acestea s-au răspândit în alte părți ale Britaniei și au devenit cunoscute în general sub numele de jack-o'-lantern.

Răspândirea în America de Nord

Lesley Bannatyne și Cindy Ott scriu că coloniștii anglicani din sudul Statelor Unite și coloniștii catolici din Maryland „recunoscuseră Ajunul Tuturor Sfinților în calendarul lor bisericesc”, deși puritanii din Noua Anglie se opuneau ferm sărbătorii, alături de alte sărbători tradiționale ale Bisericii stabilite, inclusiv Crăciunul. Almanahurile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea nu indică faptul că Halloween era sărbătorit pe scară largă în America de Nord.

Abia după imigrarea în masă a irlandezilor și scoțienilor în secolul al XIX-lea, Halloween a devenit o sărbătoare majoră în America. Cele mai multe tradiții americane de Halloween au fost moștenite de la irlandezi și scoțieni, deși „în zonele Cajun, se ținea o liturghie nocturnă în cimitire în noaptea de Halloween. Lumânări care fuseseră binecuvântate erau puse pe morminte, iar familiile petreceau uneori toată noaptea lângă morminte”. Sărbătoarea a fost asimilată treptat în societatea mainstream și a fost sărbătorită de oameni din toate mediile sociale, rasiale și religioase până la începutul secolului al XX-lea. Apoi, prin influența americană, aceste tradiții de Halloween s-au răspândit în multe alte țări până la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, inclusiv în Europa continentală și în unele părți ale Extremului Orient.

Simboluri

Dezvoltarea simbolurilor asociate cu Halloween s-a format de-a lungul timpului. Jack-o'-lantern sunt purtate în mod tradițional de guiseri în Ajunul Tuturor Sfinților pentru a speria spiritele rele. Există un popular basm creștin irlandez asociat cu jack-o'-lantern, care în folclor se spune că reprezintă un „suflet căruia i s-a refuzat intrarea atât în Rai, cât și în Iad”:

În drum spre casă după o noapte de băut, Jack îl întâlnește pe Diavol și îl păcălește să se cațere într-un copac. Jack, gândind rapid, sapă semnul crucii în coajă, blocând astfel Diavolul. Jack încheie un pact că Satana nu-i va putea revendica niciodată sufletul. După o viață de păcat, băutură și minciună, Jack este refuzat la intrarea în rai când moare. Ținându-și promisiunea, Diavolul refuză să-l lase pe Jack în iad și îi aruncă un jar aprins direct din focul iadului. Era o noapte rece, așa că Jack pune jarul într-un nap scobit pentru a nu se stinge, iar de atunci Jack și lanternă lui umblă în căutarea unui loc de odihnă.

În Irlanda, Scoția și nordul Angliei, napul a fost tradițional sculptat în timpul Halloween, dar imigranții în America de Nord au folosit dovleacul nativ, care este mult mai moale și mult mai mare, făcându-l mai ușor de sculptat decât un nap. Tradiția americană de a sculpta dovleci este consemnată în 1837 și a fost asociată inițial cu timpul recoltei în general, devenind asociată specific cu Halloween abia spre mijlocul și sfârșitul secolului al XIX-lea.

Imagistica modernă a Halloweenului provine din multe surse, inclusiv eschatologia creștină, obiceiurile naționale, operele de literatură gotică și de groază (romanele Frankenstein și Dracula, nuvela Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde sau povestirea „Legenda călărețului fără cap”) și filmele de groază clasice precum Frankenstein (1931) și Night of the Living Dead (1968). Imagistica craniului, o referire la Golgota în tradiția creștină, servește ca „o reamintire a morții și a calității trecătoare a vieții umane” și, în consecință, se găsește în compozițiile memento mori și vanitas; craniile au fost, prin urmare, comune la Halloween, care abordează această temă. În mod tradițional, pereții din spatele bisericilor sunt „decorați cu o înfățișare a Judecății de Apoi, completă cu morminte deschizându-se și morții ridicându-se, cu un cer plin de îngeri și un iad plin de diavoli”, un motiv care a pătruns în observarea acestui triduum. Una dintre cele mai vechi lucrări pe tema Halloweenului este a poetului scoțian John Mayne, care, în anul 1780, a menționat farsele de Halloween-"Ce farse înfricoșătoare urmează!", precum și supranaturalul asociat nopții, "bogles" (fantome)-Influențând „Halloween” (1785) al lui Robert Burns. Elementele sezonului de toamnă, cum ar fi dovlecii, păstăile de porumb și sperietorile, sunt de asemenea răspândite. Casele sunt adesea decorate cu aceste tipuri de simboluri în perioada Halloweenului. Imagistica Halloweenului include teme ale morții, răului și ale monștrilor mitici. Pisicile negre, care au fost mult timp asociate cu vrăjitoarele, sunt, de asemenea, un simbol comun al Halloweenului. Negrul, portocaliul și uneori violetul sunt culorile tradiționale ale Halloweenului.

Termenul „Trick-or-treating”

„Trick-or-treating” este o sărbătoare obișnuită pentru copii la Halloween. Copiii se costumează și merg din casă în casă, cerând tratamente precum bomboane sau uneori bani, cu întrebarea „Trick or treat?” („Dăruiește sau primești o farsă?”). Cuvântul „trick” (farsă) implică o „amenințare” oamenilor care nu oferă un cadou. Se spune că practica are rădăcini în practica medievală a mummingului, care este strâns legată de souling. John Pymm a scris că „multe dintre zilele de sărbătoare asociate cu prezentarea pieselor de teatru mumming erau sărbătorite de Biserica Creștină.” Aceste zile de sărbătoare includeau Ajunul Tuturor Sfinților, Crăciunul, Noaptea Regilor și Lăsata Secului. Mummingul practicat în Germania, Scandinavia și alte părți ale Europei, implica persoane mascate în costume elaborate care „paradau pe străzi și intrau în case pentru a dansa sau a juca zaruri în tăcere”.

În Anglia, din perioada medievală, până în anii 1930, oamenii practicau obiceiul creștin de souling la Halloween, care implica grupuri de „souleri”, atât protestanți, cât și catolici, mergând din parohie în parohie, cerșind de la cei bogați „prăjituri ale sufletului” (soul cakes), în schimbul rugăciunilor pentru sufletele dăruitorilor și ale prietenilor lor. În Filipine, practica soulingului se numește Pangangaluluwa și este practicată în Ajunul Tuturor Sfinților de către copiii din zonele rurale. Oamenii se înfășoară în cârpe albe pentru a reprezenta sufletele și apoi vizitează case, unde cântă în schimbul rugăciunilor și dulciurilor.

În Scoția și Irlanda, guising-copiii deghizați în costume mergând din ușă în ușă pentru mâncare sau monede-este un obicei secular de Halloween. Este consemnat în Scoția la Halloween în 1895, unde mascatorii deghizați care poartă lanterne făcute din napuri scobite, vizitează casele pentru a fi răsplătiți cu prăjituri, fructe și bani. În Irlanda, cea mai populară frază pentru copii de strigat (până în anii 2000) era „Help the Halloween Party” („Ajută petrecerea de Halloween”). Autorul Nicholas Rogers citează un exemplu timpuriu de guising în America de Nord în 1911, când un ziar din Kingston, Ontario, Canada, a raportat că copiii mergeau „guising” prin cartier.

Istoricul și autorul american Ruth Edna Kelley din Massachusetts a scris prima carte de istorie a Halloweenului în SUA: The Book of Hallowe'en (1919) și face referire la souling în capitolul „Hallowe'en in America”. În cartea sa, Kelley abordează obiceiurile care au sosit de peste Atlantic; „Americanii le-au încurajat și fac din această ocazie ceva asemănător cu ceea ce a trebuit să fie în zilele sale de glorie de peste mări. Toate obiceiurile de Halloween din Statele Unite sunt împrumutate direct sau adaptate din cele ale altor țări”.

În timp ce prima referire la „guising” în America de Nord apare în anul 1911, o altă referire la cerșetoria ritualică la Halloween apare, loc necunoscut, în 1915, cu o a treia referire în Chicago în 1920. Cea mai veche utilizare cunoscută în tipar a termenului „trick or treat” apare în anul 1927, în Blackie Herald, din Alberta, Canada.

Mii de cărți poștale de Halloween produse între începutul secolului al XX-lea și anii 1920 arată în mod obișnuit copii, dar nu și „trick-or-treating”. „Trick-or-treating” nu pare să fi devenit o practică răspândită în America de Nord până în anii 1930, cu primele apariții ale termenului în SUA în anul 1934, iar prima utilizare într-o publicație națională are loc în anul 1939.

O variantă populară a „trick-or-treating”, cunoscută sub numele de trunk-or-treating (sau Halloween tailgating), are loc atunci când „copiilor li se oferă tratamente din portbagajele mașinilor parcate într-un parcare de biserică”, sau uneori, un parcare de școală. Într-un eveniment „trunk-or-treat”, portbagajul (boot) fiecărei automobile este decorat cu un anumit teme, cum ar fi cele ale literaturii pentru copii, filmelor, scripturilor și rolurilor profesionale. „Trunk-or-treating” a crescut în popularitate datorită percepției că este mai sigur decât a merge din ușă în ușă, un punct care rezonează bine cu părinții, precum și faptul că „rezolvă dilema rurală în care casele [sunt] construite la o jumătate de milă distanță”.

Costume

Costumele de Halloween erau tradițional modelate după figuri precum vampirii, fantomele, scheletele, vrăjitoare înfricoșătoare și diavoli. De-a lungul timpului, selecția de costume s-a extins pentru a include personaje populare din ficțiune, celebrități și arhetipuri generice precum ninjași și prințese.

Îmbrăcatul în costume și mersul „guising” era prevalent în Scoția și Irlanda la Halloween până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un termen scoțian, tradiția se numește „guising” datorită deghizărilor sau costumelor purtate de copii. În Irlanda și Scoția, măștile sunt cunoscute sub numele de „fețe false”, un termen consemnat în Ayr, Scoția, în anul 1890 de un scoțian care descria guiseri: „Îmi aminteam că era Halloween ... micuții (băieții) erau deja la lucru, alergând în jur cu fețele lor false și cu micile lor lanterne de nap în mână”. Costumarea a devenit populară pentru petrecerile de Halloween în SUA la începutul secolului al XX-lea, la fel de des pentru adulți ca și pentru copii, și când „trick-or-treating” devenea popular în Canada și SUA în anii 1920 și 1930.

Eddie J. Smith, în cartea sa Halloween, Hallowed is Thy Name, oferă o perspectivă religioasă asupra purtării costumelor în Ajunul Tuturor Sfinților, sugerând că prin a se îmbrăca în creaturi „care la un moment dat ne-au făcut să ne temem și să tremurăm”, oamenii sunt capabili să-l ia peste picior pe Satana „a cărui împărăție a fost jefuită de Mântuitorul nostru”. Imaginile scheletelor și ale morților sunt decorațiuni tradiționale folosite ca memento mori.

„Trick-or-Treat for UNICEF” este un program de strângere de fonduri pentru a sprijini UNICEF, un program al Națiunilor Unite care oferă ajutor umanitar copiilor din țările în curs de dezvoltare. Început ca un eveniment local într-un cartier din Northeast Philadelphia în anul 1950 și extins la nivel național în anul 1952, programul implică distribuirea de cutii mici de către școli (sau în zilele noastre, sponsori corporativi precum Hallmark, în magazinele lor autorizate) către copiii care cer „trick-or-treat”, în care aceștia pot solicita donații de mici monede de la casele pe care le vizitează. Se estimează că copiii au strâns peste 118 de milioane de dolari pentru UNICEF de la înființarea sa. În Canada, în 2006, UNICEF a decis să discontinue cutiile de colectare de Halloween, invocând preocupări legate de siguranță și administrare; după consultarea cu școlile, au reproiectat programul.

Parada anuală New York's Village Halloween Parade a fost începută în anul 1974; este cea mai mare paradă de Halloween din lume și singura paradă majoră nocturnă din America, atrăgând peste 60.000 de participanți în costume, doi milioane de spectatori și un public mondial de televiziune.

Începând cu sfârșitul anilor 2010, stereotipurile etnice ca costume au fost din ce în ce mai mult supuse examinării în Statele Unite.

Costume pentru animale de companie

Conform unui raport din 2018 de la Federatia Nationala de Comert, 30 de milioane de americani vor cheltui aproximativ 480 de milioane de dolari pe costume de Halloween pentru animalele lor de companie în 2018. Aceasta este o creștere față de aproximativ 200 de milioane de dolari în 2010. Cele mai populare costume pentru animale de companie sunt dovleacul, urmat de hot dog și albina pe locul trei.

Jocuri și alte activități

Există mai multe jocuri asociate în mod tradițional cu Halloween. Unele dintre aceste jocuri au provenit din ritualuri de ghicit sau modalități de a prevesti viitorul cuiva, mai ales în ceea ce privește moartea, căsătoria și copiii. În timpul Evului Mediu, aceste ritualuri erau făcute de „câțiva rari” în comunitățile rurale, deoarece erau considerate practici „extrem de serioase”. În secolele recente, aceste jocuri de ghicit au fost „o trăsătură comună a festivităților casnice” din Irlanda și Britania. Acestea implică adesea mere și alune. În mitologia celtică, merele erau puternic asociate cu Lumea Cealaltă și nemurirea, în timp ce alunele erau asociate cu înțelepciunea divină. Unii sugerează, de asemenea, că acestea derivă din practicile romane în celebrarea Pomonei.

Următoarele activități au fost o trăsătură comună a Halloweenului în Irlanda și Britania în secolele XVII-XX. Unele au devenit mai răspândite și continuă să fie populare și astăzi. Un joc comun este prinderea merelor cu dinții (care poate fi numită „dooking” în Scoția), în care merele plutesc într-o cadă sau un bazin mare cu apă, iar participanții trebuie să folosească doar dinții pentru a scoate un măr din bazin. Variante ale acestui joc implică îngenuncherea pe un scaun, ținerea unei furculițe între dinți și încercarea de a înfige furculița într-un măr, sau încorporarea unei monede în măr pe care participanții trebuiau să o scoată cu dinții. Un alt joc comun implică agățarea de sfori a unor scon-uri acoperite cu sirop sau melasă; acestea trebuie mâncate fără a folosi mâinile în timp ce rămân atașate de sfoară, o activitate care duce inevitabil la o față lipicioasă. Un joc similar implica agățarea unui măr de o sfoară cu o monedă încorporată; moneda trebuia scoasă fără a folosi mâinile. Un alt joc odinioară popular implică agățarea unei vergele de lemn mici de tavan la înălțimea capului, cu o lumânare aprinsă la un capăt și un măr agățat de celălalt. Veriga este rotită, iar toată lumea încearcă pe rând să prindă mărul cu dinții.

Mai multe dintre activitățile tradiționale din Irlanda și Britania implică prevestirea partenerului sau soțului viitor. Un măr era decojit într-o singură felie lungă, apoi coaja era aruncată peste umăr. Se crede că coaja aterizează în forma primei litere a numelui viitorului soț. Două alune erau prăjite lângă foc; una numită pentru persoana care le prăjea și cealaltă pentru persoana pe care o dorește. Dacă alunele sar departe de căldură, este un semn rău, dar dacă alunele se prăjesc liniștit, aceasta prevestește o potrivire bună. Se cocea o bannock de ovăz sărată; persoana o mânca în trei înghițituri și apoi se ducea la culcare în tăcere fără să bea nimic. Se spune că acest lucru are ca rezultat un vis în care viitorul lor soț le oferă o băutură pentru a-și potoli setea. Femeilor necăsătorite li se spunea că, dacă stau într-o cameră întunecată și se uită într-o oglindă în noaptea de Halloween, fața viitorului lor soț va apărea în oglindă. Obiceiul era suficient de răspândit pentru a fi comemorat pe felicitări de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Un alt joc popular irlandez era cunoscut sub numele de púicíní („bandă pentru ochi”); o persoană era legată la ochi și apoi alegea între mai multe farfurioare. Obiectul din farfurioară ofera un indiciu despre viitorul lor: un inel însemna că se vor căsători în curând; lut, că vor muri în curând, poate în acel an; apă, că vor emigra; mătănii, că vor intra în Ordin sacru (vor deveni călugăriță, preot, călugăr etc.); o monedă, că vor deveni bogați; un bob, că vor fi săraci. Jocul apare proeminent în povestirea James Joyce „Clay” (1914).

În Irlanda și Scoția, obiecte erau ascunse în mâncare – de obicei un tort, barmbrack, cranachan, champ sau colcannon – și porțiuni din acesta erau servite la întâmplare. Viitorul unei persoane era prevestit de obiectul pe care îl găsea; de exemplu, un inel însemna căsătorie și o monedă însemna bogăție.

Până în secolul al XIX-lea, focurile de tabără de Halloween erau folosite și pentru ghicit în părți ale Scoției, Țării Galilor și Bretaniei. Când focul se stingea, se așeza un inel de pietre în cenușă, câte una pentru fiecare persoană. Dimineața, dacă vreo piatră era deplasată, se spunea că persoana pe care o reprezenta nu va trăi până la sfârșitul anului. În Mexic, copiii creează altare pentru a invita spiritele copiilor decedați să se întoarcă (angelitos).

Spusul de povești cu fantome, ascultarea de cântece cu tematică de Halloween și vizionarea filmelor de groază sunt elemente comune ale petrecerilor de Halloween. Episoade din seriale de televiziune și emisiuni speciale cu tematică de Halloween (cu emisiunile speciale vizate de obicei copiii) sunt difuzate în mod obișnuit în sau înainte de Halloween, în timp ce filmele de groază noi sunt adesea lansate înainte de Halloween pentru a profita de sărbătoare.

Atracții bântuite

Atracțiile bântuite sunt locuri de divertisment concepute pentru a entuziasma și speria clienții. Majoritatea atracțiilor sunt afaceri sezoniere de Halloween care pot include case bântuite, labirint de porumb și plimbări cu căruța cu fân, iar nivelul de sofisticare al efectelor a crescut pe măsură ce industria s-a dezvoltat.

Prima atracție bântuită construită special înregistrată a fost Casa Fantomă Orton and Spooner, care a fost deschisă în 1915 în Liphook, Anglia. Această atracție seamănă de fapt cel mai mult cu un caravanserai distractiv, alimentat cu aburi. Casa există încă, în Colecția de aburi Hollycombe.

A fost în anii 1930, cam în același timp cu trick-or-treating, că au început să apară în America casele bântuite cu tematică de Halloween. Abia la sfârșitul anilor 1950 casele bântuite au început să apară ca o atracție majoră, concentrându-se mai întâi pe California. Sponsorizată de Auxiliarul Junior al Casei de Sănătate a Copiilor, Casa Bântuită San Mateo a fost deschisă în 1957. Casa Bântuită a Ligii de Asistență San Bernardino a fost deschisă în 1958. Casele bântuite de acasă au început să apară în întreaga țară în 1962 și 1963. În 1964, a fost deschisă Casa Bântuită San Manteo, precum și Casa Bântuită a Muzeului Copiilor din Indianapolis.

Casa bântuită ca simbol cultural american poate fi atribuită deschiderii The Haunted Mansion în Disneyland pe 12 august 1969. Knott's Berry Farm a început să găzduiască propria atracție de noapte de Halloween, Knott's Scary Farm, care a fost deschisă în 1973. Creștinii evanghelici au adoptat o formă a acestor atracții deschizând una dintre primele „case ale iadului” în 1972.

Prima casă bântuită de Halloween condusă de o organizație nonprofit a fost produsă în 1970 de către Sycamore-Deer Park Jaycees în Clifton, Ohio. A fost copatrocinată de WSAI, o stație de radio AM care emitea din Cincinnati, Ohio. A fost produsă ultima dată în 1982. Alți Jaycees au urmat exemplul cu versiunile lor proprii după succesul casei din Ohio. March of Dimes a obținut drepturi de autor pentru o „Casă bântuită mini pentru March of Dimes” în 1976 și a început să strângă fonduri prin filialele lor locale organizând case bântuite la scurt timp după. Deși se pare că au încetat să sprijine acest tip de eveniment la nivel național undeva în anii 1980, unele case bântuite March of Dimes au persistat până astăzi.

În seara zilei de 11 mai 1984, în Jackson Township, New Jersey, Castelul Bântuit de la Six Flags Great Adventure a luat foc. Ca urmare a incendiului, opt adolescenți au murit. Reacția la tragedie a fost o strângere a reglementărilor privind siguranța, codurile de construcție și frecvența inspecțiilor atracțiilor la nivel național. Locurile mai mici, în special atracțiile nonprofit, nu au putut concura financiar, iar întreprinderile comerciale mai bine finanțate au umplut vidul. Facilitățile care fuseseră odată capabile să evite reglementarea pentru că erau considerate instalații temporare trebuiau acum să respecte codurile mai stricte cerute pentru atracțiile permanente.

La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, parcurile tematice au devenit o figură notabilă în afacerea Halloweenului. Six Flags Fright Fest a început în 1986 și Universal Studios Florida a început Halloween Horror Nights în 1991. Knott's Scary Farm a cunoscut o creștere a participării în anii 1990 ca urmare a obsedării Americii față de Halloween ca eveniment cultural. Parcurile tematice au jucat un rol major în globalizarea sărbătorii. Universal Studios Singapore și Universal Studios Japan participă ambele, în timp ce Disney organizează acum evenimente Mickey's Not-So-Scary Halloween Party în parcurile sale din Paris, Hong Kong și Tokyo, precum și în Statele Unite. Atracțiile bântuite din parcurile tematice sunt de departe cele mai mari, atât ca scară, cât și ca participare.

Alimentație

În Ajunul Tuturor Sfinților, multe confesiuni creștine occidentale încurajează abstinența de la carne, ceea ce a dus la apariția unei varietăți de alimente vegetariene asociate cu această zi.

Deoarece în Emisfera Nordică Halloweenul vine în urma recoltării anuale de mere, merele cu caramel (cunoscute ca mere acoperite cu toffee în afara Americii de Nord) sunt tratamente comune de Halloween, făcute prin rularea merelor întregi într-un sirop de zahăr lipicios sau caramel, uneori urmat de rularea lor în nuci.

Într-un timp, merele cu caramel erau în mod obișnuit date copiilor care merg de colindat, dar practica a scăzut rapid în urma zvonurilor răspândite că unii indivizi înfig obiecte cum ar fi ace și lame de ras în mere în Statele Unite. Cu toate că există dovezi ale unor astfel de incidente, relativ la gradul de raportare al unor astfel de cazuri, cazurile reale care implică acte rău intenționate sunt extrem de rare și nu au dus niciodată la vătămări grave. Cu toate acestea, mulți părinți au presupus că astfel de practici odioase erau răspândite din cauza mass-mediei. La apogeul isteriei, unele spitale ofereau radiografii gratuite ale „prăzilor” de Halloween ale copiilor pentru a găsi dovezi de falsificare. Aproape toate puținele incidente cunoscute de otravire cu bomboane au implicat părinți care și-au otrăvit propriile bomboane ale copiilor.

Un obicei care persistă în Irlanda modernă este coacerea (sau mai des în zilele noastre, cumpărarea) unui barmbrack (irlandeză báirín breac), care este un chec ușor cu fructe, în care se plasează un inel simplu, o monedă și alte amulete înainte de coacere. Este considerat norocos a fi cel norocos care îl găsește. De asemenea, s-a spus că cei care primesc un inel își vor găsi iubirea adevărată în anul următor. Acest lucru este similar cu tradiția tortului regilor la festivalul de Bobotează. Alimente cu tematică Halloween sunt, de asemenea, produse de companii în perioada premergătoare nopții, de exemplu Cadbury lansând Goo Heads în ambalaje înfricoșătoare.

Alimente precum prăjiturile vor fi adesea decorate cu culorile Halloween (de obicei negru, portocaliu și violet) și cu motive pentru petreceri și evenimente. Teme populare includ dovleci, păianjeni și părți ale corpului.

Listă de alimente asociate cu Halloween:

Mere cu caramel/mere acoperite cu toffee (Marea Britanie, Irlanda și America de Nord)

Arahide în coajă (arahide în cojile lor) (Irlanda și Scoția)

Porumb caramelizat

Dulciuri/bomboane/ciocolată, adesea cu forme inedite cum ar fi cranii, dovleci, lilieci, etc.

Semințe de dovleac prăjite

Porumb dulce prăjit

Plăcintă cu dovleac

Observanțe creștine

În Ajunul Halloween (Ajunul Tuturor Sfinților), în Polonia, credincioșilor li s-a învățat odinioară să se roage cu voce tare în timp ce merg prin păduri, pentru ca sufletele morților să poată găsi mângâiere; în Spania, preoții creștini din satele mici trag clopotele bisericii pentru a le aminti enoriașilor săi să-și amintească de morți în Ajunul Tuturor Sfinților. În Irlanda, și printre imigranții din Canada, un obicei include practica creștină a abstinenței, păstrând Ajunul Tuturor Sfinților ca o zi fără carne și servind clătite sau colcannon în schimb.

Biserica Creștină a observat în mod tradițional Halloweenul printr-o vigilie. Adoratorii se pregăteau pentru ospățul de Ziua Tuturor Sfinților din ziua următoare cu rugăciuni și post. Acest serviciu religios este cunoscut sub numele de Vigilia Tuturor Sfinților sau Vigilia Tuturor Sfinților; o inițiativă cunoscută sub numele de Noaptea Luminii caută să răspândească în continuare Vigilia Tuturor Sfinților în întreaga Creștinătate. După serviciu, adesea urmează "festivități și divertismente adecvate", precum și o vizită la cimitir, unde sunt adesea așezate flori și lumânări în pregătirea Zilei Tuturor Sfinților. În Anglia, Bisericile organizează Petreceri ale Luminii după slujbele de închinare de Halloween, cu accentul pe Isus ca Lumina Lumii. În Finlanda, pentru că atât de mulți oameni vizitează cimitirele în Ajunul Tuturor Sfinților pentru a aprinde lumânări votive acolo, acestea „sunt cunoscute sub numele de valomeri, sau mări de lumină”.

Astăzi, atitudinile creștine față de Halloween sunt diverse. În Biserica Anglicană, unele eparhii au ales să sublinieze tradițiile creștine asociate cu Ajunul Tuturor Sfinților. Unele dintre aceste practici includ rugăciunea, postul și participarea la slujbe de închinare.

O, DOAMNE, Dumnezeul nostru, crește, te rugăm, și înmulțește asupra noastră darurile harului tău: ca noi, care prevenim festivitatea glorioasă a tuturor Sfinților tăi, să fim capabili de Tine să-i urmăm cu bucurie în toată viața virtuosă și cucernică. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, care trăiește și împărățește cu Tine, în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în veci. Amin. —Collect al Vigiliei Tuturor Sfinților, The Anglican Breviary

Alți creștini protestanți sărbătoresc, de asemenea, Ajunul Tuturor Sfinților ca Ziua Reformei, o zi pentru a aminti Reforma Protestantă, alături de Ajunul Tuturor Sfinților sau independent de acesta. Acest lucru se datorează faptului că se spune că Martin Luther și-a înfipt Cele nouăzeci și cinci de teze pe ușa Bisericii Tuturor Sfinților din Wittenberg în Ajunul Tuturor Sfinților. Adesea, „Festivaluri ale Recoltelor” sau „Festivaluri ale Reformei” sunt organizate în Ajunul Tuturor Sfinților, în care copiii se deghizează ca personaje biblice sau reformatori. Pe lângă distribuirea de bomboane copiilor care merg de colindat în Ajunul Halloweenului, mulți creștini le oferă, de asemenea, tracte evangelice. O organizație, American Tract Society, a declarat că doar pentru sărbătorile de Halloween sunt comandate aproximativ 3 milioane de tracte evangelice. Alții comandă Bomboane Scripturale cu tematică Halloween pentru a le distribui copiilor în această zi.

Unii creștini se simt îngrijorați de sărbătoarea modernă a Halloweenului pentru că simt că trivializează – sau sărbătorește – păgânismul, ocultul sau alte practici și fenomene culturale considerate incompatibile cu credințele lor. Părintele Gabriele Amorth, un exorcist din Roma, a spus: „dacă copiii englezi și americani își plac să se deghizeze în vrăjitoare și diavoli într-o noapte din an, aceasta nu este o problemă. Dacă este doar un joc, nu există niciun rău în asta”. Arhidieceza Catolică din Boston a organizat un „Festival al Sfinților” de Halloween. În mod similar, multe biserici protestante contemporane văd Halloweenul ca un eveniment distractiv pentru copii, organizând evenimente în bisericile lor unde copiii și părinții lor se pot deghiza, se pot juca și pot primi bomboane gratuit. Pentru acești creștini, Halloweenul nu reprezintă nicio amenințare pentru viețile spirituale ale copiilor: a fi învățați despre moarte și mortalitate, și căile strămoșilor celți fiind de fapt o lecție de viață valoroasă și o parte a moștenirii multora dintre enoriașii lor. Preotul creștin Sam Portaro a scris că Halloweenul este despre utilizarea "umorului și a ridiculului pentru a confrunta puterea morții".

În Biserica Catolică, legătura creștină a Halloweenului este recunoscută, iar sărbătorile de Halloween sunt comune în multe școli parohiale catolice, cum ar fi în Statele Unite, în timp ce școlile din întreaga Irlandă se închid, de asemenea, pentru vacanța de Halloween. Câteva biserici fundamentaliste și evanghelice folosesc "case ale iadului" și tracte în stil de benzi desenate pentru a profita de popularitatea Halloweenului ca oportunitate pentru evanghelizare. Alții consideră că Halloweenul este complet incompatibil cu credința creștină datorită originilor sale putative în sărbătoarea Festivalului Morților. Într-adevăr, chiar dacă creștinii ortodocși observă Ziua Tuturor Sfinților în prima Duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă recomandă observarea Vecerniei sau a unei Paraclis în celebrarea occidentală a Ajunului Tuturor Sfinților, din necesitatea pastorală de a oferi o alternativă la sărbătorile populare.

Sărbători și perspective analogice

Iudaism

Conform lui Alfred J. Kolatch în A doua carte evreiască a De ce, în Iudaism, Halloweenul nu este permis de Halaha evreiască, deoarece încalcă Leviticul 18:3, care le interzice evreilor să participe la obiceiurile păgânilor (gentile). Mulți evrei observă Yizkor comunal de patru ori pe an, ceea ce este vag similar cu observarea Toților Sfinți în creștinism, în sensul că se roagă atât pentru "martiri, cât și pentru propria familie". Cu toate acestea, mulți evrei americani sărbătoresc Halloweenul, deconectați de originile sale creștine. Rabbinul reformat Jeffrey Goldwasser a spus că „Nu există niciun motiv religios pentru care evreii contemporani să nu sărbătorească Halloween”, în timp ce rabbinul ortodox Michael Broyde a argumentat împotriva observării sărbătorii de către evrei. Purim a fost uneori comparat cu Halloweenul, parțial datorită faptului că unii observanți poartă costume, în special ale personajelor biblice descrise în narațiunea Purim.

Islam

Șeicul Idris Palmer, autorul cărții A Brief Illustrated Guide to Understanding Islam (Un scurt ghid ilustrat pentru înțelegerea Islamului), a decis că musulmanii nu ar trebui să participe la Halloween, afirmând că „participarea la Halloween este mai rea decât participarea la Crăciun, Paști, ... este mai păcătoasă decât a felicita creștinii pentru prostrarea lor în fața crucifixeului”. De asemenea, a fost decis a fi haram de Consiliul Național Fatwa al Malaysiei din cauza rădăcinilor sale păgâne presupuse, afirmând „Halloweenul este sărbătorit folosind o temă umoristică amestecată cu groază pentru a distra și a rezista spiritului morții care îi influențează pe oameni”. Dar Al-Ifta Al-Missriyyah (instituția egipteană de emitere de fatwe) nu este de acord, cu condiția ca sărbătoarea să nu fie numită un „eid” (sărbătoare religioasă) și că comportamentul să rămână în concordanță cu principiile islamice.

Hinduism

Hinduși își amintesc de morți în timpul festivalului Pitru Paksha, în timpul căruia hindușii aduc omagiu și efectuează o ceremonie "pentru a menține sufletele strămoșilor lor în repaus". Este sărbătorit în luna hindusă Bhadrapada, de obicei la mijlocul lunii septembrie. Sărbătorirea festivalului hindus Diwali coincide uneori cu data Halloweenului; dar unii hinduși aleg să participe la obiceiurile populare ale Halloweenului. Alți hinduși, cum ar fi Soumya Dasgupta, s-au opus sărbătorii pe motiv că sărbătorile occidentale precum Halloweenul au "început să ne afecteze negativ festivalurile indigene".

Neopăgânism

Nu există o regulă sau o părere consistentă cu privire la Halloween printre cei care se descriu ca Neopăgâni sau Wiccani. Unii neopăgâni nu observă Halloweenul, ci observă Samhain pe 1 noiembrie, unii neopăgâni se bucură de festivitățile de Halloween, afirmând că se poate observa atât „solemnitatea lui Samhain, cât și distracția Halloweenului”. Unii neopăgâni se opun sărbătoririi Halloweenului, afirmând că acesta „trivializează Samhain”, și „evită Halloweenul, din cauza întreruperilor de la cei care colindă trick or treat”. The Manitoban scrie că „Wiccanii nu sărbătoresc oficial Halloweenul, în ciuda faptului că 31 octombrie va avea în continuare o stea lângă el în orice planificator zilnic al unui bun wiccan. Începând de la apusul soarelui, Wiccanii sărbătoresc o sărbătoare cunoscută sub numele de Samhain. Samhain provine de fapt din vechile tradiții celtice și nu este exclusivă religiilor neopăgâne precum Wicca. În timp ce tradițiile acestei sărbători își au originea în țările celtice, wiccanii moderni nu încearcă să replice istoric celebrațiile Samhain. Unele ritualuri tradiționale Samhain sunt încă practicate, dar în esență, perioada este tratată ca un moment pentru a sărbători întunericul și morții – un posibil motiv pentru care Samhain poate fi confundat cu sărbătorile de Halloween”.

Geografie

Tradițiile și importanța Halloweenului variază foarte mult între țările care îl observă. În Scoția și Irlanda, obiceiurile tradiționale de Halloween includ copiii care se deghizează și merg "guising" (colindând), organizarea de petreceri, în timp ce alte practici din Irlanda includ aprinderea de focuri de tabără și organizarea de spectacole de artificii. În Bretania, copiii obișnuiau să facă farse practice prin a pune lumânări în cranii din cimitire pentru a speria vizitatorii. Imigrația masivă transatlantică în secolul al XIX-lea a popularizat Halloweenul în America de Nord, iar sărbătorirea în Statele Unite și Canada a avut un impact semnificativ asupra modului în care evenimentul este observat în alte națiuni. Această influență nord-americană mai largă, în special în elementele iconice și comerciale, s-a extins la locuri precum Brazilia, Columbia, Ecuador, Chile, Australia, Noua Zeelandă, (cea mai mare parte a) Europei continentale, Finlanda, Japonia și alte părți ale Asiei de Est.

Legături externe

en Halloween la Open Directory Project.

en „Samhain: Season of Death and Renewal” Arhivat în 5 martie 2009, la Wayback Machine..

en „The History of Halloween” de History Channel.

ro „Istoria Halloweenului” la halloween-history.uv.ro.

ro „Perspectiva religioasă a Halloween-ului”.

ro „Halloween - istorie si traditii” Arhivat în 29 octombrie 2013, la Wayback Machine..

De unde vine ”sarbatoarea” de Halloween? Arhivat în 2 noiembrie 2012, la Wayback Machine., 28 octombrie 2011, Irina Manea, Historia

Halloween, sarbatoarea spiritelor, 31 octombrie 2007, Adrian Nicolae, Descoperă

Sarbatorile mortii, intre traditie si marketing Arhivat în 21 septembrie 2020, la Wayback Machine., 1 noiembrie 2007, Claudiu Padurean, România liberă

Istoria și povestea dovleacului de Halloween, 31 octombrie 2013, Adevărul - Articol Historia Arhivat în 2 noiembrie 2013, la Wayback Machine.